„Mă, o lună nu o să murim.
Dormim în valiză, mâncăm săpun și ne acoperim cu prosopul.”, spunea, hâtru, un coleg din școala militară.
Era finalul oricărei discuții despre mâncare, în iulie, 1987.
Deși eram tineri, eram flămânzi și sătui de cartofii deshidratați, pe care-i primeam în fiecare zi.
Ne doream să vină avansarea la gradul de locotenent și, implicit, să putem mânca pe săturate.
Acest episod îmi vine în minte ori de câte ori simt că treburile merg prost.
Sunt convins că vom trece și peste asta.
Sunt convins că timpul ne va oferi un „rău mai mic”.
Trece și asta, așa cum au trecut și altele.
Încerc să fiu optimist.
Îmi dau seama că pesimist pot fi în orice moment, dar nu-mi ajută.
Îmi dau seama că nici realismul nu-mi este de folos.
Îmi spun precum colegul meu „dormim în valiză…”.
Nu-i dracul chiar atât de negru.
Am mai trecut prin crize economice și am supraviețuit.
Am mai fost trădați de politicieni și am supraviețuit.
Am mai fost dezamăgiți de concetățeni și am supraviețuit.
PS: “Pentru mine a trăi înseamnă să îți fie în permanență foame. Rostul vieții nu este acela de a exista pur si simplu, de a supraviețui, ci de a merge mai departe, de a te înălța, de a realiza, de a cuceri.”
Arnold Schwarzenegger
PPS: “Doamne, dă-mi puterea să schimb ceea ce poate fi schimbat, răbdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat și înțelepciunea de-a distinge între cele două.”
Marcus Aurelius/Sfântul Augustin/pastor american (Serenity Prayer)