„Metrul cu care măsurăm performanța, ar trebui dus, din când în când, la etalonat.”
Este expresia pe care am auzit-o în discursul, de la ceremonia de trecere în rezervă, a comandorului Mihai GHIBU.
Nu l-am cunoscut pe acest ofițer dar am aflat că a fost comandantul detașamentului de forțe speciale al Forțelor Navale Române.
Sintagma folosită de el face referire la Armata Română, dar cred că-i valabilă în întreaga societate.
A scăzut performanța în toate domeniile.
În loc să tragem un semnal de alarmă, noi ne-am făcut că nu vedem.
În politică alegem răul cel mai mic.
Alegem și proști, obedienți, hoți, pentru că am micșorat „etalonul”.
În guvernare desemnăm și demnitari incompetenți.
Desemnăm și „proștii noștri” care să-i înlocuiască pe „proștii lor”.
În administrație angajăm și funcționari incompetenți.
Angajăm și slugi care să fie loiale primarului și nu instituției și cetățeanului.
În afaceri angajăm și analfabeți funcționali.
Angajăm pe oricine vine la poartă și promite că va învăța, cât de cât, meserie.
Metrul cu care măsuram performanța a fost luat de cei care au plecat afară din țară.
Acolo, în vest, el este verificat, din când în când, iar oamenii cresc în performanță.
Cei de afară vor să se întoarcă în țară.
Înainte de a se întoarce ei vor să vadă o țară ca afară.
Țara se poate schimba dacă re-etalonăm “metrul cu care măsurăm performanța”.
Nu va fi ușor de făcut pentru că se cere ca noi înșine să ne „re-etalonăm” instrumentele de auto-evaluare.
Etalonarea nu-i de făcut în grabă și nici emoțional.
S-ar cuveni să adoptăm modelul vestului (așa cum îl enunță românii care trăiesc acolo) și să renunțăm la adaptarea lui.