„Dragii mei, să știți despre mine că sunt sănătos, sănătate pe care vi-o doresc și vouă, de la mine și de la bunul Dumnezeu…”
Așa suna începutul fiecărei scrisori pe care o trimiteam părinților mei, din liceul militar din Alba Iulia.
Le spuneam ce fac și cum învăț și nu-i întrebam niciodată dacă mă iubesc sau dacă le lipsesc.
Despre așa ceva nu mă gândeam să discut în scrisori.
Mama a fost și este o persoană exigentă cu noi, atât legat de școală, cât și de disciplină.
Asta a făcut ca liceul militar să nu mi se pară greu.
Tata a fost un om ponderat, care prin ceea ce făcea îmi demonstra că-i bine să devin „domn”.
Asta a făcut ca în liceul militar să fiu destul de ambițios.
După o carieră de militar, mă îndrept spre îndeletnicirea de psiholog și apoi de psihoterapeut.
Citesc mult despre problemele cu care oamenii se confruntă.
Destul de mulți au probleme în relația cu părinții pe care le transferă către copii lor.
Nu reușesc să treacă peste traumele din copilărie sau peste momentele când nu s-au simțit iubiți.
Studiind psihologia, în anii 2000, am descoperit că și eu am unele probleme de înțelegere.
Am început să analizez vremurile în care am trăit și experiența părinților.
Am început să înțeleg că părinții își educă copiii așa cum au fost ei educați.
Dacă greșesc, și de multe ori greșesc, nu o fac pentru că vor ci pentru că nu știu să facă altfel.
Aprofundând, începând cu anul 2024, problematica psihoterapiei, am descoperit că nevoile oamenilor sunt tot mai mari.
Evită să-și clarifice problemele din trecut și suferă atât ei cât și copii lor.
Nu au curajul și nici metoda de a aborda problemele vechi, lăsându-le să “coacă”.
Se sacrifică și sacrifică relația cu partenerul sau copii pentru că nu știu de unde să înceapă.
Cred că lucrurile pot fi abordate simplu.
Scrierea unei scrisori ori a unui mesaj pe telefon, poate fi un prim pas.
„Dragi părinți să știți despre mine că nu sunt bine.
Vreau să vă întreb de ce nu mi-ați arătat că…”
Părinții vor citi.
Poate că nu vor înțeleg ori nu vor dori să înțeleagă.
Poate că vor răspunde ori poate că nu.
Important este că ceea ce trebuia spus, s-a spus, iar timpul va deschide dialogul, dar și rana.
Nu-i bai că va durea, important este că nu va mai „coace”.
PS: Pentru cei ce știu și pot rezolva, sper ca povestea să fie de folos.
Pentru cei ce nu știu și nu pot, a-mi solicita sprijinul nu-i o rușine ci un pas spre liniștire.