„Mă, echipele de fac la bufet.”, zicea tata.
„De ce musai acolo?”, îl întrebam.
„Pentru că omul scrie când îi treaz și citește când îi beat.”, zicea tata, cu tâlc.
„Acolo mă duc, dar nu să beau.”, îi răspundeam.
Da, la bufet se făceau echipele de cosași care plecau în Banat.
Bunii cu bunii, la acord global, cu bani mulți.
Răii cu răii, la cositul cu ziua, cu bani puțini.
Fiecare avea un loc sub soarele Banatului.
Ca să intri în echipa bunilor, aveai nevoie de o „recomandare”.
Să fi cosit la cineva și să fi arătat drag de muncă.
Ca să intri în echipa răilor, trebuia să-i fi dezamăgit, în Banat, pe cei buni.
A doua șansă nu o primeai.
Cosașii, în general, sunt atenți la a nu-si supăra consătenii.
La bufet, după câteva dețuri/cincizeci de amestecată (rachiu de mere cu lichior), omul „citea” acasă din ceea ce „scrisese” în Banat.
Atunci li se spunea răilor, în față, unde le este locul.
Amarul era înghițit mai ușor (amestecata-i dulce).
După ce am plecat din Maramureș (deși Maramureșul n-a plecat din mine), multă vreme, am ținut la această lecție.
M-am alăturat doar celor buni și nu i-am dezamăgit.
A venit însă vremea să fac chiar eu echipele altora.
N-am mai putut ține cont de lecție și am amestecat bunii cu răii.
Lumea în care trăim nu-i doar pentru cei care-s în „acord global”.
Lumea de astăzi este și pentru zilierii care nu-s atât de motivați.
Amestecarea are și ea rolul ei, atunci când obiectivul este comun.
Cei buni îi îndeamnă și pe cei răi, mai greu, dar îi îndeamnă.
Am fost atent la plata muncii.