Azi dimineață mi-am dat seama, cel mai bine, ce-i acela automatism.
Am realizat că, de peste 45 de ani, îmi pun pijamaua sub pernă.
Așa am învățat, în liceul militar, că se face.
Nu m-am gândit, timp de 45 de ani, de ce o fac, și nici să-i schimb locul.

Mă întreb, în timp ce scriu, despre rolul experienței.
Îmi dau seama că-i bună, dar nu-i îndeajuns.
Experiența am câștigat-o într-un anumit loc și am folosit-o, de cele mai multe ori, în altul.
Pentru acel, alt loc, a fost musai să folosesc și cunoașterea.

Experiența-i rezolvatoare de probleme, dar nu-i îndeajuns de provocatoare.
Provocarea vine din curiozitate.
Curiozitatea ne face să ne îndoim de ceva vechi ori să căutăm ceva nou.
Acel ceva îl găsim în cărțile scrie de alți curioși, experimentați.

Privind în jur realizez că experiența acumulată-n armată nu-mi este îndeajuns.
Realizez că lumea evoluează în știință și tehnologie.
Realizez că devin anacronic dacă vorbesc doar despre „vremea mea”.
Realizez că „ținerea pasului” (nu cel de defilare 😁 ) îmi cere efort intelectual.

Zilnic îmi dau seama că știu ce știu dar știu și ce nu știu (și cred că-mi este necesar).
Zilnic caut să știu ceea ce nu știu (dar nu reușesc tot timpul, de-și este necesar).
Nu mă mai întreb ce nu știu că știu, pentru că acolo-i experiența (pe care-o știu să o folosesc).
Nu mă mai întreb ce a fost mai întâi, oul sau găina, ci-mi spun că una fără alta nu se poate.

PS: Poza-i de pe vremea când eram expert în aranjarea patului. 🤣