„Colegii spun că dacă nu vă place la Făgăraș, să vă întoarceți în Moldova.”, mi-a spus ofițerul de relații publice.
„Le-am atins orgoliul când am spus că moldovenii sunt mai buni executanți.”, i-am răspuns.
„Este adevărat și nu le-a plăcut comparația.”, a continuat.
„Nu-i mare bai, ne vom acomoda, ori de drag ori de musai.”, am încheiat conversația.

În carieră am întâlnit trei tipuri de comportamente.
Cel în care oamenii fac lucrurile bine după un dialog asertiv.
Cel în care oamenii fac lucrurile bine pentru că doar s-au angajat.
Cel în care oamenii fac lucrurile pe jumătate, deși s-au angajat.

În Ardeal, în general, deși eram comandant, a trebuit să ascult și să negociez.
„Amenajăm zece locaș de tragere într-o lună.”, spuneam.
„Da, dar zece-s prea multe și o lună-i prea puțin.”, primeam răspunsul.
Acest „dar” deschidea calea unui dialog al negocierii.

În Moldova, în general, pentru că eram comandant, trebuia doar să spun.
„Amenajăm zece locaș de tragere într-o lună.”, spuneam.
„Da, le vom amenaja, dar asta va presupune un efort foarte mare.”, primeam răspunsul.
Acest „dar” era unul informativ legat de gradul de angajare al oamenilor.

În Muntenia, în general, pentru că eram comandant, credeam că dacă vreau se și face.
„Amenajăm zece locaș de tragere într-o lună.”, spuneam.
„Da, le vom amenaja, dar nu știm câte vor gata într-o lună”, primeam răspunsul.
Acest „dar” era unul de punere în alertă legat de faptul că nu se dorea asumarea unui angajament.

Așa se întâmplă, în general (sper că sublinierea „în general” este elocventă și relevantă pentru a nu stârni orgolii).
Cuvântul dat este, de multe ori, onorat (indiferent de efort).
Cuvântul dat este, uneori, influențat de o comunicare asertivă (cu efort acceptat).
Cuvântul dat este, uneori, nerespectat, pentru că lipsește o comunicare onestă (fără efort).