Tata alegea caii după putere, după ascultare și după cum trăgeau.
Dacă cel din grajd era mai mic sau mai slab, dar energic, lua unul puternic.
Dacă era puternic dar încăpățânat, îi lua pereche unul blând.
Punându-i pereche, tata știa că se vor poda/potrivi unul după celălalt.

De câte ori a trebui să-mi aleg coechipierii ori să fac echipe, mă gândeam la tata.
Nu-mi doream oameni care să-mi semene ci să-mi fie complementari.
Nu făceam echipe cu oameni care aveau aceleași calități și mai ales cu aceleași defecte.
Complementaritatea făcea ca echipele să funcționeze bine.

De câte ori am avut posibilitatea să-mi fac echipa (uneori o primeam gata făcută) am ales „caii” mai buni decât mine.
În echipa mea, dădeam locțiitorului tot ceea ce nu-mi plăcea să fac eu, dar îi plăcea lui.
În echipa mea îi dădeam șefului de stat major tot ceea ce nu știam eu să fac bine, dar știa el.
În echipa mea delegam, celor din jur, tot ceea ce știam că fac ei mai bine decât mine, și le plăcea mai mult decât îmi plăcea mie.

Când cei din echipă au aceleași calități (uneori și aceleași defecte), creativitatea se provoacă greu.
Când cei din echipă au aceleași calități (uneori și aceleași defecte), la gândirea critică se apelează greu.
Când cei din echipă au aceleași calități (uneori și aceleași defecte), delegarea se face greu.
Când cei din echipă au aceleași calități (uneori și aceleași defecte)va fi ori prea mult macro ori prea mult micro-management.