I-am întrebat pe cei care îmi citesc articole de pe blog care sunt temele de interes.
Foarte mulți mi-au spus că o temă relevantă este ÎNCREDEREA.
De la ea pornesc toate celelalte acțiuni ori inacțiuni.
De la ea pornește starea de bine ori de disconfort.
Am trăit peste 35 de ani în uniformă militară și am avut ÎNCREDERE în camarazii mei.
Am condus militarii în teatrul de operații din Afganistan și am știut că succesul acțiunii se bazează pe încrederea că ei știu cel mai bine cum trebuie să lupte.
Am comandat structuri cu efective de mii de oameni dar am avut timp și pentru familie și pentru bucuria evenimentelor din viața noastră, pentru că am avut încredere în cei care m-au înlocuit la comandă.
Am trăit satisfacția de a delega puterea având încredere în responsabilitatea cu care ea va fi fost utilizată.
Astăzi aud că antreprenorii nu au încredere în angajați și sunt micro-manageri.
Nu au timp să gândească perspectiva facerii pentru că își consumă timpul cu sarcini curente.
Nu au timp de familie pentru că îl alocă pentru rezolvarea sarcini pe care angajații ar trebui să le facă.
Nu se odihnesc noaptea și nu pleacă în concediu pentru că nu au încredere să delege responsabilitatea pentru un interval de timp.
Astăzi unii angajați îmi spun că nu au încredere în ei și nici în angajator și sunt cu ochii la ușă pentru un alt loc de muncă.
Nu au încredere pentru că nu știu să spună răspicat ce știu și ce pot face.
Nu au încredere pentru că nu își cunosc propria valoare și pentru faptul că nu li s-a spus cum să se autoevalueze.
Nu au dorința de a performa pentru că nu li se spune cât sunt de buni ori ce trebuie să facă pentru a fi buni.
Observ că funcționarii publici nu au încredere în profesionalismul lor și sunt obedienți față de șefi.
Nu au curajul de a contrazice deciziile luate pe considerente politice.
Nu au încredere în antreprenori și îi consideră adversari în dialogul proiectelor.
Nu au încredere în reformele necesare și în capacitatea lor de adaptare la noile provocări.
Discut cu tinerii, fie ei elevi ori studenți, și aflu că nu au încredere în sistemul de educație și în utilitatea acestuia pentru dezvoltarea lor viitoare.
Nu au curajul să asume riscuri în a gândi altfel decât dascălii lor.
Nu au curajul de a se afișa în public cu ideile lor și cu argumente pentru aceste idei.
Nu au încredere în politicieni și preferă să se regăsească în alte țări.
Ce ne poate ajuta să reconstruim ÎNCREDEREA în noi?
Apelul la valorile ce ne-au fost date de părinți și bunici, bun simț, respect pentru muncă și pentru experiență.
Apelul la valorile pe care școala le aduce, seriozitatea și responsabilitatea dezvoltării personale.
Apelul la valorile pe care societatea le manifestă, respectarea angajamentului asumat, empatie pentru cei din jur, altruism față de echipă.
Cum putem reconstrui ÎNCREDEREA în noi și în cei de lângă noi?
Prin renunțarea la ideea că alții, cei din exterior, sunt mai buni de cât noi.
Prin a urmări, a întreba, a înțelege și a asuma modele comportamentale de succes.
Prin a înțelege că încrederea se dobândește prin profesionalism în meserie și bun simț în comunitate.
Cine ne poate ajuta să reconstruim ÎNCREDEREA noi și în viitorul comunității și a țării?
Orice persoană pe care noi o vedem ca model, o dorim ca mentor ori o angajaăm ca coach.
Orice organizație guvernamentală ori non-guvernamentală care are, la baza oricărei acțiuni, un set de valori.
Orice comunitate, de afaceri ori de cultură, în care oamenii ne oferă cadrul de manifestare și care cultivă dezvoltarea stimei de sine și implicit a încrederii.
Când și unde ar trebui să începem acest proces de reconstrucție a ÎNCREDERII?
Acum și aici, prin căutarea locului și oamenilor.
Acum și aici prin căutarea motivației intrinseci.
Acum și aici prin cultivarea atitudinii de persoană care vrea să se schimbe și să-i ajute pe cei din jur.