„Fiecărei persoane, cel puțin o dată în viață, i se oferă șansa de a-și schimba radical viața, însă majoritatea nici nu o observă și merg mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.” Sir Winston Churchill
În armată am învățat și am practicat motivarea și conducerea oamenilor.
Am învățat că victoria se obține în echipă.
Am învățat că-i bine să ai echipă eterogenă (complementaritate).
Am învățat să întreb și să ascult.
Am asumat responsabilitatea victoriei și a înfrângerii.
Am luat decizii și le-am implementat.
Am condus echipele bazându-mă pe intuiție și rațiune.
Am avut succes pentru că, deși mi-a fost de multe ori frică, am asumat riscurile.
Am avut succes pentru că n-am dat înapoi când provocările au fost mari.
Am avut succes pentru că am confruntat provocările și oamenii.
Asemeni multor militari rezerviști, mă întreb de ce acest comportament nu funcționează și în politică.
Unii lideri politici nu conduc echipele ci le ascultă și le urmează.
Unii lideri politici nu mai asumă riscuri.
Unii lideri politici se ascund în spatele echipelor.
Unii lideri politici nu angajează lupta.
Unii lideri politici vor victoria la masa verde.
Unii lideri politici vor note mari dar nu doresc să se prezintă la examen.
PS: „Fiecare pasăre pe limba ei piere.”, zice un proverb românesc.
Când vorbim despre alegeri, cred că „muțenia” nu ține la fiecare cinci ani.
PPS: “În ranița fiecărui soldat se află bastonul de mareșal.” Napoleon Bonaparte.
Ce ne facem când alții ne echipează ranița?