La Fab Lab Iași am vorbit despre performanța în familie.
Am spus că din punctul meu de vedere performanța a însemnat să depășesc condiția tatălui meu iar feciorul meu să depășească condiția mea.
Am spus că, necunoscând povestea celor din public, voi vorbi despre ce am făcut eu.

Le-am spus că tata a fost un extraordinar cosaș și zidar, priceput în a face lucruri bune și în a le face bine.
Familia mea ar fi avut bani să mă țină într-un liceu civil dar am urmat liceul militar nu la îndemnul ci cu acordul părinților.
În vacanțe munceam la coasă în Banat ca să-mi câștig banii de buzunar.
Am munci cu capul și cu palmele  și am atins performanța prin gradul de general.

Am încercat să fiu un tată bun și mi-am îndemnat copilul să învețe.
Copilul meu a studiat în Suedia, în vacanță a muncit în America, dar cheltuielile educației depășeau salariul meu.
Am pus pe prim plan educația lui și în anul 2011, deși eram general, aveam al doilea loc de muncă.
Am considerat că avere poate face el așa că rolul meu era să-l ajut să fie cineva.

Acum constat că, la vârsta pe care o are, m-a depășit.
Performanța lui este indiscutabil superioară pentru că ceea ce face are impact la nivel strategic.
Gândește peste nivelul meu, construiește peste nivelul meu și produce efecte peste ceea ce realizam eu la vârsta lui.
Este performant și pentru simplul fapt că investește în continuare în învățare.

Povestea poate fi nesemnificativă.
Importantă este ideea.
Dacă reușim să facem, ca generații, pași înainte atunci înseamnă că suntem performanți.