Am un mare respect pentru țărani, mai ales pentru cei care au crescut și au trăit în zone necooperativizate.
Sunt oameni care au învățat să fie eficienți, probabil și pentru că locul unde trăiau era unul mai auster, de deal și munte.
Sunt oameni care cugetă la lucrul bine făcut și la lucrul făcut la vreme.

Un țăran nu va gândi dimineață ce trebuie să facă ziua ci o va face de cu seară.
Un țăran nu va croi brazda, fie ea de plug ori de coasă, în deal, pentru că-și chinuie caii ori își omoară mâinile.
Un țăran nu va face arătură acolo unde vecinii au  pajiște pentru că știe că a lui recoltă va fi mâncată de mistreți.
Un țăran cugetă la ceea ce are de făcut pentru a nu-și risipi energia și banii.

De ce am venit cu această poveste?
Pentru că observ că majoritatea muncitorilor din construcții vin de la țară.
Pentru că observ că au o gândire colectivistă, lăsând actul cugetării la îndemâna cuiva, a nu știu cui.
Pentru că m-am confruntat în ultima săptămână cu două cazuri de lipsă de gândire și risipă de resurse.

Stau la capătul unei ulițe și am mașină.
Săptămâna trecută la un vecin au venit o echipă de trei oameni cu o auto-pompă cu braț pentru turnat beton.
La un alt vecin a venit o echipă de trei muncitori să sape un șanț pentru împământarea unui cablu.
Toți s-au apucat de treabă fără să mă întrebe dacă ies cu mașina.

Toți au fost obligați să se oprească la mijlocul lucrului și să-și strângă utilajele pentru a-mi face loc să trec.
Pe toți i-am întrebat de ce nu au venit la poartă să-mi ceară să scot mașina dincolo de locul lor de muncă.
Toți s-au uitat unii la alții și s-au scuzat fără a recunoaște faptul că nu au fost preventivi.
Sunt convins că nici unuia nu i-a păsat de timpul și resursele pierdute pentru că erau ale patronului.

Cele două situații mi-au amintit de experiențele din armată.
În orice structură militară la trei oameni unul este șeful echipei.
El este responsabil cu gânditul întregului proces iar subordonații cu gânditul modului în care execută ordinele.
Ceea ce i se cere unui șef este să fie anticipativ față de ceea ce se poate întâmpla și ce ar trebui să facă pentru a control procesul.

Companiile nu sunt organizații militare și nici antreprenorii nu sunt comandanți dar eficiență ar trebui să existe.
Muncitorilor nu le plac procedurile dar șefii lor ar trebui să învețe ce înseamnă minima prevenție a risipei.
Dacă șefii știu ce trebuie să facă iar muncitorii știu cum trebuie să facă atunci preocuparea tuturor ar trebui să fie „ce trebuie să facem ca tot ce trebuie să facem să putem face?”
Ce-i atât de greu să stai câteva minute să gândești procesul și să vezi ce te încurcă în derularea lui?

În Ardeal este un banc: Ce faci Ioane? Stai și cugeți? Nu, numai stau, răspunde Ion.
Bancul e bun dar realitatea ne arată că țara noastră-i plină de astfel de Ioni.