„Vasile, când erai în activitate, mergeau militarii la psihoterapeut?”, mă întreabă o doamnă.
„Mai mergeau, dar puțini și, în general, dintre cei care se întorceau din teatrul de operații”, răspund.
„Ai o explicație privind faptul că, spui tu, mergeau puțini?”, revine doamna.
„Mai multe, cum ar fi faptul că au modele, există camaraderie, poate chiar mentorat”, îi răspund.
Da, militarii nu ajung, nici mulți și nici des, la terapeut pentru că trăiesc într-o alt fel de lume.
Militarii, înainte de încadrare, sunt supuși, la selecție, unor teste psihologice.
Militarii, dea-lungul carierei, sunt evaluați psihologic și sunt consiliați, la nevoie.
Militarii care au probleme de adaptare sunt sprijiniți de către camarazi.
Primul ajutor pentru cei care ar putea avea probleme este modelul pe care-l pot găsi între camarazi.
Modelul este unul al tăriei de caracter și al încrederii în oameni.
Modelul este unul al relaționării corecte și al limitării abuzului emoțional.
Modelul este unul al sprijinului camaraderesc și al conceptului „no one left behind”.
Al doilea ajutor vine dintr-un mentorat empiric.
Militarul nou venit beneficiază de un proces de integrarea în echipă.
„Veteranii” asumă rolul de a- sprijini pe „bibani” cu sfaturi și chiar cu protecție.
Micii comandanți sunt atenți la starea de spirit a subordonaților și intervin pentru a „corecta” abuzul ori nepăsarea.
Al treilea ajutor vine din procesul de consiliere empirică.
Militarii care au potențial sunt consiliați de comandanți care au drept de selecție și decizie pentru dezvoltarea în carieră.
Militarii care au potențial sunt „instruiți” să lucreze la echilibrul între inteligența cristalizată (ce știe) și inteligența emoțională (cum relaționează).
Comandanții, bazându-se pe propria experiență, transferă cunoștințe și bune practici către „discipoli”.
Există și cazuri în care oameni cu potențial tind să „fugă” de emoții și prin asta cauzează probleme de leadership.
În asemenea situații intervine psihologul cu rol de consiliere în identificarea unor cauze.
Psihologul poate recomanda ședințe de psihoterapie atunci când problemele depășesc dezvoltarea personală.
Sunt puține momente și puține cazuri când militarii ajung în asemenea posturi tocmai pentru că sistemul militar este unul care identifică destul de rapid situațiile sensibile.
PS: I-am răspuns doamnei că în armată faptul că observăm, ne pasă de ceea ce trăiește un camarad și mai ales reacționăm la starea lui, face ca instituția militară să difere de cele din viața civilă.
În viața civilă există indiferență, reținere în a intra în viața oamenilor și mai ales sentimentul că „fiecare-i pe cont propriu”.