În activitatea militară, în trecutul apropiat, mi s-a inoculat ideea că ofițerul nu greșește pentru știe tot.

Căpitan fiind, am fost criticat de un colonel pentru că mi-am cerut scuze unui subordonat pentru o greșeală.

Atunci când am ajuns general am constat că lumea credea că multe mi se cuvin doar pentru că aveam o stea pe epolet.

Am surprins femeia de serviciu când i-am mulțumit pentru că îmi făcea curat în birou, pentru că ea credea că nu se cade să fac asta.

Astăzi, ca militar în rezervă, mă întreb de ce oamenii nu se scuză atunci când greșesc și de ce nu mulțumesc atunci când primesc.

Stabilesc întâlniri pe care unii oameni nu le mai onorează fără motive întemeiate și fără scuze.

Deschid dialoguri pe care unii oameni le refuză fără să spună mulțumesc ori îmi pare rău, dar nu este cazul.

Observ o nepăsare totală față de ideea de respect și de disciplină în comportament și comunicare.

Generalul american, în rezervă, Stanley A McChrystal, susține că societatea, asemeni liderilor, are nevoie de disciplină.

Ca individ, educat și instruit în mediul militar, îmi pun serioase întrebări cu privire la modalitatea de realizare a procesului.

Cine și mai ales de ce ar fi nevoie să fie disciplinat?

Disciplinăm prin coerciție sau disciplinăm prin educație?

La prima parte a primei întrebări aș răspunde că toți avem nevoie de disciplină.

Avem nevoie să fim mai atenți cu timpul, cu oamenii și mai ales cu munca.

Avem nevoie să fim mai atenți la respectarea normei și a procedurii.

Avem nevoie să fim mai atenți la valori și la disciplina respectării principiilor.

Partea a doua a primei întrebări se îndreaptă spre „de ce” este necesară disciplina.

Pentru că am deveni mai respectuoși față de nevoile altora.

Pentru că am deveni mai atenți la calitatea lucrului pe care îl facem.

Pentru că am fi mai responsabili față de angajamentele asumate.

Răspunsul la întrebarea a doua este dificil de dat pentru că urâm coerciția.

Ne-am săturat să ni să spună ce să facem.

Ne-am săturat de impuneri care nu ne sunt explicate.

Ne-am săturat să fim docili față de regula stabilită fără să fim întrebați.

Poate că educația este cea mai bună formă de disciplinare.

Învățăm că rigoarea înseamnă să lucrăm eficient.

Învățăm că organizarea și disciplina muncii înseamnă eficacitate.

Învățăm că actul de control înseamnă sincronizare și nu critică.

Cine ne poate ajuta să fim mai disciplinați?

Cred că apelul la valoarea cea mai importantă, apelul la respectul de sine.

Cred că exercițiul cel mai simplu, cel al  înlocuirii delăsării cu bucuria realizării, ieșind din zona de confort.

Cred că recursul la modelul parental, adică  la cei șapte ani de acasă.

PS: Cei care au îndeplinit stagiul militar știu că făceau instrucție pentru a fi mai disciplinați.      Astăzi militarii au dezvoltat o disciplină conștientizată și de aceea se instruiesc pentru a fi mai buni.

PS 2: Descoperă cartea mea în format digital. Click mai jos pe fotografie și află mai multe detalii.