Acum mulți ani, am avut un accident de mașină.
Daună totală, dar nici o rană.
„Mulțam lui Dumnezeu că am scăpat cu bine.”, mi-am zis eu.
„S-a întâmplat pentru că conduci agresiv.”, îmi reproșează soția.

Mi-am amintit de o pildă din Pateric.
Doi călugări și aceeași perioadă de penitență pentru păcate.
Primul iese zâmbitor pentru că tot timpul mulțumise lui Dumnezeu pentru iertare.
Al doilea iese trist pentru că tot timpul se căise în fața lui Dumnezeu pentru greșeli.

Abordăm experiențele în mod diferit și, în consecință, trăim diferit.
Unii greșim, ne cerem iertare, învățăm și continuăm cu optimism.
Unii greșim, nu ne iertăm, nu învățăm și continuăm cu pesimism.
Trăim grade diferite de suferință și de succes.

Nimeni nu ne pedepsește.
Ne pedepsim singuri.
Ne blocăm în trecut.
Ne consumăm energia pentru ceea ce nu poate fi schimbat.

Trecutul se cuvine a fi folosit pentru lecții învățate.
Prezentul se cuvine a fi folosit ca stare de mulțumire.
Viitorul se cuvine a fi folosit ca stare de devenire.
Pentru toate se cuvine a da mulțumire.

PS: Poza este un instantaneu în care spuneam: “Privirea-n față! Gândiți înainte!”