„Măi, nu te înțeleg. Te-am pedepsit și tu râzi. De ce?”, întrebam, în anul 2006, un subofițer.
„Râd de prost ce sunt”, îmi răspunde.
„Explică-mi că nu înțeleg”, îi cer.
„Nu doar că am luat trei zile de arest dar am pierdut și salariul de merit. Nu-i asta o prostie de care-i de râs? ”, mă întreabă.

Nu voi povesti întâmplarea dar se cuvine să spun că l-am găsit într-un loc și într-o postură la care nici eu și nici el nu ne așteptam.
Vă pot spune că, în armată, un militar pedepsit nu mai poate fi recompensat în același timp, deși nu-i considerată dublă pedeapsă.
Vă pot spune că, în armată, rolul pedepsei nu-i să „plătească” fapta rea ci să îndrepte militarul cu caracter bun.
Vă pot spune că, indiferent de valoarea subordonaților, nu se cuvine a discrimina, atât la recompensă cât și la pedeapsă.

Această întâmplare a fost o bună lecție pentru mine.
Am înțeles că oamenii, atunci când conștientizează că au greșit, nu i-au măsura disciplinară ca un „atac la persoană”.
Am înțeles că se poate întâmpla ca, uneori, și cei meritorii să greșească și, în consecință, se cuvine să plătească.
Am învățat că un climat de muncă bun se construiește prin „echilibru și măsură” în toate și în relația cu toți.

De ce această poveste despre disciplină?
Pentru că „disciplina este puntea dintre obiective și realizări”, spunea Jim Rohn (mentor/influencer).
Pentru că „un măr stricat poate strica toate merele din coș”, zice un proverb românesc.
Pentru că „a pedepsi trebuie să însemne, întotdeauna, a îndrepta”, spunea Nicolae Iorga.

hashtag#discipline hashtag#leadership hashtag#balance