„Mă, tu fumezi?”, mă întreabă tata în primul an de liceu militar.
„Nu.”, i-am răspuns (spuneam adevărul pentru că în acel an n-am fumat).
„Mă, tu poți fuma atunci când o să-ți câștigi banii de țigări.”, a continuat tata.
„Bine, o să te anunț când mă apuc de fumat.”, am încheiat discuția.

În acea vacanță de vară, colegii mei au plecat, cu clasa, într-o excursie de zece zile în Apuseni.
Eu am plecat, cu tata și cu consătenii, la coasă în Banat.
Am câștigat, în șase săptămâni, 16500 de lei (da, ați citi bine).
M-am întors la liceu și m-am apucat de fumat (nu pentru că am câștigat dreptul ci pentru că numai așa puteam să intru în „gașcă”).

Dialogul cu tata  mi-a venit de multe ori în minte, atunci când îmi creșteam pruncul ori comandam camarazii.
Credeam, și cred, că anumite „libertăți” se negociază și nu se oferă.
Negocierea nu era tranzacțională „îmi dai și îți dau”, ci un transformațională „vei face pasul doi doar când vei dovedi că faci bine pasul unu”.
Feciorul și subordonații au fost liberi să facă ceea ce au vrut după ce a făcut dovada că pot face ceea ce se cuvenea.

Lecția fumatului (un viciu de care nu scap, poate și pentru că este o adicție la modelul reprezentat de tata), m-a ajutat.
Am delegat din putere cât de mult am putut (după testarea pașilor), și mi-a plăcut.
Am luat puterea înapoi de la oamenii care n-au folosit-o eficient (și tata mi-a interzis să fumez după doi ani pentru că dovedisem că nu știu să controlez fumatul), și m-a durut.
Mi-am învățat feciorul că satisfacerea dorințelor se leagă de efortul/potențialul lui (dorințele pe banii lui, iar nevoile pe banii casei).

Poate că poveste, despre „dobândirea” viciului, nu-i cea mai bună.
Nu am alta din care să fi învățat despre „drepturi și libertăți”.
Nu am alta în care să fi învățat despre „gentleman’s agreement” (între doi țărani).
Nu am alta din care să fi învățat despre leadership transformațional (atunci nu știam ce înseamnă).