Îmi amintesc de dialogul cu subordonații care aveau POTENȚIAL dar PREFERAU să stea „lângă neveste și copii” și nu voiau să-și stabilească o PRIORITATE în a face carieră „bătând țara” prin diferite garnizoane.
Dialogul pentru a renunța la preferințe era dificil pentru că totul era legat de casă, masă și copii.
Argumentul meu era același: „dacă puteți acorda PRIORITATE interesului pe termen lung atunci veți vedea că gradul de satisfacere a PREFERINȚELOR (altă casă, altă masă și altă viață, mai bună, pentru copii) va fi mai mare”.
 
Când eram adolescent tata m-a întrebat ce prefer, să rămân țăran ori să mă fac domn?
Am ales „domnia” ca PREFERINȚĂ și din ea am făcut o PRIORITATE.
Am înțeles că este prioritar să fiu admis, pe rând, la liceul militar și la școala militară, pentru a deveni ofițer și pentru asta am învățat deși nu era una din preferințe.
 
Astăzi, în dialogul cu tinerii, dar nu numai, aud foarte mult cuvântul PREFER.
Oamenii preferă confortul și mai ales preferă mediul în care se simt apreciați, chiar dacă poate nu aceea este valoarea lor reală.
Oamenii preferă să li se spună ce și cum să facă și să fie ajutați când nu știu, dar mai ales le place să fie apreciați când fac bine.
 
Puțini sunt cei care au în vocabular cuvântul PRIORITATE.
Prioritatea determină alegeri grele și solicită efort intelectual, riscuri și mai ales „mișcare” pe diferite poziții .
Prioritatea „bate” preferința și „luptă” să o țină  cât mai departe pentru că o consideră o „lene curată”.
 
PREFERINȚELE sunt bune pentru starea de bine dar ne țin „prizonieri” în ne-devenire.
PRIORITĂȚILE sunt creatoare de stări total opuse pentru că solicită mintea, pe care o supun la efort de disciplină și chiar de conformare.
Preferința pentru a alege ceea ce este prioritar în viața noastră este educabilă cu condiția să știm unde vrem „să ajungem” și să nu ne limită la „drumul pe care mergem”.
 
#leadershipmatters #coaching