Nu știu ce fac mamele pentru ca pruncii lor să fie bărbați, dar știu ce fac tații.

Știu ce a făcut tata pentru mine.
M-a învățat să muncesc cu responsabilitate.
M-a făcut să rabd cu stoicism.
M-a făcut să fiu om de cuvânt chiar dacă am avut de pierdut.

Știu ce am făcut eu pentru fecior.
Am încercat să-i fiu model.
Am încercat să-l fac să fie mândru de neamul din care vine.
Am încercat să-i dezvolt dragostea de muncă cinstită.

Nu știu ce va face feciorul meu când va avea prunci.
Poate că-i va învăța responsabilitatea și ținerea cuvântului dat.
Poate că-i va educa să fie stoici și minimaliști.
Poate că-i va învăța să nu-și uite neamul din care vin.

Bărbații tați își învață pruncii cu greul, munca și onoarea.
Bărbații tați uită că pruncii au nevoie și de „prosteală”.
Bărbații tați uită că pruncii au nevoie și de „măsură” în muncă.
Bărbații tați uită că pruncii au nevoie și de “echilibru” între muncă și bucuria de a trăi.

Dacă n-ar fi mamele, pruncii ar fi bărbații de mici.
Mamele nu-s atât de pretențioase.
Mamele nu-s atât de critice.
Mamele nu-s atât de interesate de cariere.

Tații sunt cei care, peste ani, devin „criticii interiori”, cei care spun cum se fac lucrurile bine.
Mamele sunt cele care, peste ani, devin „ancore”, cele care spun că nu-i nevoie ca totul să fie perfect.