Anii de acasă contează în viață.

Nu doar cei șapte, ci toți cei petrecuți în familie.

Contează câți au fost dar contează, cel mai mult, cum au fost.

Contează cât de mult folosim, în viață, din ceea ce am trăit în casă.

Învățătura o ducem cu noi.

Și cea bună și cea rea.

Ceea ce a fost bun ne ajută.

Ceea ce a fost rău ne încurcă.

Ceea ce a fost bun transmitem, cu drag, copiilor.

Ceea ce a fost rău, deși nu vrem, transmitem copiilor.

Cu cele bune ne descurcăm.

Cu cele rele avem dificultăți.

Putem „scăpa” de cele rele dacă înțelegem, acceptăm și iertăm.

Să înțelegem cum erau părinții atunci (educația).

Să acceptăm că așa a fost atunci (mentalul).

Să iertăm ceea ce nu au știut schimba (comportamentul).

Dacă nu o facem pentru liniștea noastră, să o facem pentru liniștea copiilor.

Să avem curajul să povestim.

Povestind vom înțelege.

Povestind nu vom repeta greșelile celor dinaintea noastră.