În anul 2006, pe când eram comandant de batalion, am organizat o activitate cu soțiile cadrelor militare.
„O zi alături de soțul meu”, s-a numit activitatea.
Am urmărit să ofer soțiilor o perspectivă asupra muncii soțului (n-am spus a soților pentru că aveam doar o doamnă colegă).
Am dorit ca soții să vadă că soțiile lor sunt la fel ori, uneori, mai puternice decât ei.

La finalul zilei am dialogat, într-o sală rece, despre „cine și ce a descoperit”.
Unele doamne mi-au spus că-i greu și că-și înțeleg soții.
Altele mi-au spus că le vor cere soților să fie și acasă așa cum sunt la serviciu, atenți, săritori, stoici.
Unele doamne mi-au spus că soții lor sunt mai buni acasă decât la serviciu.

Atunci am înțeles că ceea ce învățăm și practicăm acasă aducem și la muncă și invers.
Atunci am înțeles că oamenii comunică, poate, prea puțin în casă despre cum este la muncă și invers.
Atunci am înțeles că efortul făcut, la serviciu, pentru formarea caracterului, este benefic casei.
Atunci am înțeles că, asemeni casei, leadership-ul din cazarmă este despre exemplul personal și cât de mult vrem să ne modelăm pentru a fi mai buni.

Spun de foarte multe ori, din experiență și din dialogul cu clienții, că nu poți fi un lider bun la serviciu dacă nu ești un bun soț și părinte.
Spun de multe ori că cel mai important rol al liderului este să-și crească frumos copii și subordonații.
Spun de multe ori că nu putem, și poate nici nu-i bine, să separăm casa de serviciu pentru că în ambele creștem ori scădem în calități și caracter.
Spun de multe ori că „meseria” de părinte și de lider se învață folosind atât instinctul cât și rațiunea.

PS: Andrei Pleșu spune că suntem suma cărților citite și a oamenilor întâlniți.
L-aș parafraza și aș spune că suntem lideri doar dacă prima care ne certifică este familia.
PPS: Nu mai știu dacă am mai vorbit despre acest episod. Dacă am făcut-o atunci vorba unui coleg “este pentru fixare”.😁
hashtag#leadership hashtag#familiy hashtag#team