Tata, la bătrânețe, făcea opinci și avea, cum îi zicea el, o “muștră”.

Era cea mai reușită încercare și care devenea model pentru celelalte.

Și noi ne-am căutat “muștre” după care să ne construim caracterul.

Ele ne-au fost părinții, profesorii, comandanții, gradații.

Modelul, pe vremea mea, nu era perfect și, de multe ori, nici nu se vedea ca model.

Modelul, pe vremea mea, era de două feluri „să fiu ca el” și „să nu fac niciodată ca el”.

Diferența cred că-i sesizabilă, pentru că primul „era bun” iar al doilea „făcea rău”.

De la primul învățam „ce să știu și ce să fiu bun ” iar de la al doilea „ce să nu fac ca să fiu bun”.

Un model bun am găsit în dirigintele meu, profesorul de matematică, Nicolae Munteanu, din liceul militar.

Ne-a învățat cum să „știm” studiind cu creionul în mână, nu tocind.

Ne-a învățat cum „să fim” oameni educați și nu „birjari ce știu să înjure”.

Ne-a învățat cum să „facem față”, gândind, unei educații în spirit cazon.

Un model bun am găsit în gradatul meu din anul I, Radu-Marius Pop.

Un ardelean calm, elegant, altruist și modest.

Un coleg, mai mare, care-și pregătea lecțiile după “stingere” doar pentru a ne ajuta pe noi să rezolvăm exerciții la matematică.

Un om care nu ridica tonul dar, știa să „sublinieze” supărarea, făcându-ne să ne fie rușine și nu frică.

Am avut și modele de genul „n-am să fac niciodată așa”.

L-am avut într-un profesor, din Academia militară, (nu-i dau numele), care ne spunea să pregătim o lecție și ne întreba din alta.

L-am avut într-un comandant în Școala militară de ofițeri, (nu-i dau numele), care cultiva disciplina elevilor, doar prin „deplasare rapidă” (marș și alergare 10 km cu ranița în spate).

L-am avut într-un general din Iași, (nu-i dau numele), pentru care ofițerul bun era cel a cărui soldați făceau „sectoare și agricultură” în timpul în care ar fi trebuit să fie la instrucție.

Astăzi mulți oameni caută mentori.

Dacă-i bine ori rău, ei știu.

Dacă-i găsesc ori ba, ei știu.

Ce știu eu este că învățarea se face prin repetiție, iar succesul este un rezultatul multor repetiții în „facerea de bine” și a multor evitări în „facerea de rău”.