„Măi Vasile, de ce-l aduci pe tatăl tău în poveștile tale”, mă întreabă o vecină din Bârsana, Maramureș.

„Pentru că cu tata am fost la muncă și am văzut exemple de comportament pe care le-am urmat”, îi răspund.

De la tata am învățat să respect oamenii după muncă și nu doar după vârstă.

De la tata am „moștenit riscul” de a-i supăra pe leneși și a-i bucura pe harnici.

În anul 2008, după ce m-am întors din SUA, de la Army War College, am fost numit comandant la Centrul de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte, Făgăraș.

Era vremea când încă se mai acordau salariile de merit pentru 25% din personal.

Era o metodă bună de încurajare a manifestării potențialului militarilor.

Era, pentru unii, și o metodă de fidelizare a oamenilor față de comandant.

Am ajuns în octombrie și în decembrie se analiza distribuirea salariilor de merit.

Aveam experiența de la Lupii Negri din Iași și știam cum să procedez.

Am cerut lista anului 2008 și am observat, ceea ce văzusem în 2002 la Iași, multe grade mari și puține grade mici.

Am cerut fișele posturilor și perspectiva aprecierilor de serviciu și am creat un grup de lucru.

Lucrând cu grupul de lucru am constat că „corb la corb nu scoate ochii”.

Criteriile de atribuire erau, în mare parte, subiective atunci când discutam de ofițeri.

Criteriile de atribuire erau, în mare parte obiective, când discutam despre subofițeri.

Criteriile de atribuire erau, de fapt mai mult nu erau, când discutam despre gradați și soldați.

Am cerut să lucrăm pe două criterii, importanța postului și îndeplinirea atribuțiilor.

Am făcut o ierarhie a importanței, pe fiecare categorie de personal, ofițeri, subofițeri, gradați și soldați.

Am făcut o ierarhie a valorii, pe fiecare categorie de personal ofițeri, subofițeri, gradați și soldați.

Am stabilit procentele de acordare și punctajul pe care-l acordă fiecare comandant pentru fiecare subordonat.

Ce credeți că a rezultat?

Un mare număr de ofițeri pierdea salariul de merit.

Un mare număr de subofițeri era înlocuit de alți colegi.

Un mare număr de gradați și soldați, care nu visa, urma să primească acest salariu.

Ce credeți că a urmat?

Supărări manifestate „discret” cât să ajungă la mine.

Amenințări „voalate” care să ajungă la mine.

Telefoane de la „eșaloane” în care eram întrebat dacă fac bine.

Rezultatul?

Am făcut ceea ce se cuvenea și era corect.

Mi-am făcut „dușmani” printre ofițeri, care nici astăzi nu și-au schimbat părerea.

Mi-am făcut „prieteni” printre subofițeri, gradați și soldați, care au văzut că se poate proceda și drept.

La ce mi-a folosit lecția tatei?

Mi-am dat seama că dacă vrei performanță atunci nu poți lucra cu „dubla măsură”.

Mi-am dat seama că contează mai mult corectitudinea față de oameni decât aprecierea pe care o primești.

Mi-am dat seama că fiecare categorie de personal are „elita ei” și că nu doar ofițerii sunt elitiști.

PS: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a știut de ce a fost nevoie de ocaua sa.

Vezi statistici şi reclame

Promovează postarea

Toate reacţiile:

5656