Am auzit această expresie într-un film și cred că reprezintă o realitate.

Ca țară ne-am mișcat spre NATO și UE dar progresul este prea puțin vizibil.

Ca națiune ne-am mișcat spre pragmatismul occidentului dar progresul este prea puțin sesizabil.

Ca indivizi ne-am mișcat spre devenire, după model anglo-saxon, dar schimbarea este puțin sesizabilă.

Am crezut că umbrela NATO ține loc de apărare națională și ne-am mișcat haotic în dotarea Armatei.

Ne-am dislocat soldații în Irak și Afganistan dar am uitat că apărarea țării începe acasă.

Am crezut că libertatea de a ne mișca liber în UE înseamnă progres și ne-am mulțumit să facem cumpărături.

Am crezut că UE  ne va mișca din loc  și am uitat că  pentru a fi egal trebuie să fii capabil să faci.

Am plecat spre occident, unii în drumeții iar alții definitiv, și ne-am făcut că mișcăm lucrurile.

Ne-am schimbat legile și am adoptat directivele dar nu am progresat în schimbarea mentalității.

Ne-am adaptat vocabularul la termenii unionali dar zicem ca ei și facem ca noi.

Ne-am mișcat constant între suveranism și integrare europeană și asta a înseamnat lipsă de progres.

Ca indivizi am început mișcarea de a ne alinia la valorile occidentale dar le-am adaptat la mentalul latin.

Vrem să fim occidentali dar nu ne place să respectăm reguli ci mai degrabă să le creăm.

Ne mișcăm dintr-un loc de muncă în altul pentru că așa am văzut în occident dar nu progresăm în valoarea noastră profesională.

Vrem să avem ceva înainte de a dori să fim cineva, pentru că noi nu am înțeles efortul făcut de occidentali pentru a progresa.

Cum am putea explica toate aceste discrepanțe între efortul mișcării și valoarea progresului?

Decidenții sunt după chipul și asemănarea celor care i-au ales.

Deciziile lor sunt bazate pe ceea ce noi manifestăm, neîncredere în oameni și în viitor.

Comportamentul lor reflectă ceea ce noi practicăm, fuga de asumare a responsabilității.

Suntem separați în efort și în rezultate pentru că gândim că dacă este succes este al nostru iar dacă este eșec este al vostru.

Comportamentul economic al României este puțin predictibil.

Relația dintre stat și antreprenor este una aproape ostilă.

Administrația consideră antreprenorul un pericol și nu un partener.

Comunitatea și salariatul au înlocuit statul exploatator, cel ce trebuia furat, cu antreprenorul care trebuie înșelat.

Ca indivizi punem accent pe adaptare și mai puțin pe cunoaștere profesională.

Angajatorii desconsideră rezultatele școlii iar școala refuză adaptarea la piața muncii.

Majoritatea tinerilor vor să fie independenți și visează să fie patroni doar pentru că li se spune că alții au devenit.

Inteligența artificială  este la îndemâna tuturor și tinde să fie înlocuitor pentru efortul de a învăța.

Ce este de făcut?

Să înțelegem că mișcarea aduce progres doar dacă este constantă în direcție și în ritm.

Să înțelegem că, în NATO și UE, important nu este doar să te integrezi ci și să aduci plus valoare.

Să descoperim încrederea între instituțiile statului și antreprenori și prin asta să ajungem la cooperare pentru bunăstare.

Să înțelegem că nu există progres fără știință și, mai ales să știm ce știm și ceea ce nu știm să învățăm.