În îndeletnicirea mea de a lucra cu clienții am constat că aceștia caută modele de succes.

Predispoziția este una lăudabilă și benefică dacă reușim să ne pliem pe model și dacă nu îl modificăm.

Am constat că și modelul militar intră în categoria celor căutate, e adevărat nu de toată lumea.

Se pare că totuși unii lideri nu se simt confortabil în limitele sintagmei: să fii, să știi și să faci, atât cât este necesar și caută să știe tot și să facă tot.

Pentru ca un om să fie, să știe și să facă este necesar ca aceste cerințe să fie în fișa postului.

Să fie reprezintă cerințe dezirabile cu privire la caracterul persoanei și se referă la atitudini.

Să știe sunt cerințe de cunoaștere și de experiență, cele care oferă cadrul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor după carte și nu după ureche.

Să facă reprezintă sarcini care presupun asumarea responsabilității că ele vor fi îndeplinite la nivel de performanță.

Am avut ocazia să primesc o lecție, în anul 2011, de la un subofițer, lecție care mi-a dovedit că, eu și alții ca mine, avem tendința de a asuma mai mult decât este nevoie.

Intenția de la care am pornit a fost aceea de a crea un model de fișă a postului care să optimizeze actul de instruire dar și de acțiune în luptă.

Grupul constituit era format din subofițeri și ofițeri și urma, ca prin dialog, să obținem cea mai bună construcție a fișelor postului pentru toate categoriile de personal.

La începutul activității am considerat că trebuie să fiu și eu, generalul, cel care își spune opinia cu privire la finalitățile așteptate.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să propun ca responsabilizarea cu cât mai multe cerințe de a fi, a ști și a face, să fie dusă către căpitanii care comandau peste 100 de militari.

Am propus un dialog despre număr cerințelor, despre valoarea lor și mai ales despre posibilitatea ca ele să fie îndeplinite la parametrii dezirabili.

Un sergent major m-a întrebat de ce acest număr mare de cerințe pentru un asemenea comandant.

Răspunsul meu a fost simplu, și am făcut referire la faptul că el conduce și răspunde de 100 de militari și de tehnica de luptă, atât la pace cât și la război.

De la acest enunț a venit lecția oferită de sergentul major.

Sergentul major m-a întrebat câți subordonați are ofițerul iar eu i-am răspuns că cifra este 100.

M-a rugat să mai reflectez asupra structurii și ca urmare răspunsul meu s-a schimbat afirmând că sunt de fapt doar 5 subordonați direcți iar ceilalți se subordonează indirect.

M-a rugat să reflectez la numărul de subordonați a unui sergent major, care conduce 12 militari și să caut răspunsul cu privire la care ar trebui să fie  cantitatea și calitatea cerințelor pe grade și pe funcții.

Sergentul major mi-a oferit o lecție de leadership care ține de echilibrul ierarhic al cunoașterii, asumării și responsabilității.

Pe scară ierarhică, atât în administrație, cât și în antreprenoriat, un lider nu trebuie să fie omniscient.

Un lider trebuie să știe ce să întrebe, pe cine să întrebe și când să întrebe.

Pentru a ști să pună întrebări, un lider trebuie să aibă cunoștințe generale din domeniul lui de activitate, să-și cunoască subordonații direcți  și să aibă încredere în cei care-l consiliază.

Subordonații ori angajații sunt, la început de carieră, specialiști ai profesiei dar sunt mai puțin inițiați în relaționare și manifestare în organizație.

Acești oameni sunt mândrii  atunci când sunt chestionați în probleme de specialitate și bucuroși să-și aducă aportul în rezolvarea de probleme.

Ei știu că știu, știu ce știu și mai mult așteaptă să fie provocați să facă ceea ce știu, dar dacă acest lucru vine doar sub formă de sarcină atunci vor intra în rutină și își vor bloca creativitatea.

Chestionarea permanentă cu privire la eficientizarea muncii îi face pe oameni să treacă de la știu și fac atât cât mi se cere la stadiul de persoană importantă și utilă dornică de implicare.

Abordarea unui asemenea comportament poate constitui una din formulele de motivare a angajaților și o provocare pentru dezvoltarea lor profesională și personală și, important pentru antreprenor, nu costă bani.