(dacă nici după ce citești nu ai curaj atunci te rog să stabilim o întâlnire pentru coaching)

Nu îmi plac oamenii care se plâng că suferă pentru că îi simt slabi.

Nu au curajul să se confrunte nici cu ei înșiși și nici cu șefii lor.

Îmi plac oamenii care știu ce sunt cu adevărat, au un critic interior bun și au curajul de a-și cere drepturile.

Îmi plac acești oameni pentru că și eu am trecut prin confruntări și de cele mai multe ori am răzbit.

Știu ce înseamnă să trebuiască să lupți pentru  poziția ta și să riști să fii considerat rebel fără șanse de a merge înainte.

Am trăit în viața mea de multe ori conflictul cu șefii mei, am riscat și am câștigat.

Nu intenționez să-mi spun poveștile  dar voi descrie una dintre situații și modul în care am procedat.

Nu dau lecții dar cred că fiecare etapă a acțiunii trebuie bine pregătită și asumată.

Am avut cândva un comandant extrem de dur, fără rețineri în a aduce critici în public și extrem de sensibil la vorbele celor din jur.

Se impunea prin forțarea ori eludarea regulamentului și prin puterea stelei de pe umăr.

Într-o lună, deși comandam sute de oameni mi-am dat seama că sunt timorat și nu vedeam o cale de a fi lider militar în adevăratul sens al cuvântului.

M-am hotărât să am un dialog de clarificare și să propun regulile de lucru, iar pentru asta mi-am făcut un plan de acțiune.

Planul de acțiune presupune stabilirea confruntării, negocierea poziției și permanenta atenționare în cazul derapajelor.

Analiza înainte de acțiune a presupus să mă analizez pe mine și dorințele mele.

Estimarea înainte de acțiune a fost aceea de a construi contextul și confruntarea.

Negocierea poziției însemna să văd care sunt limitele pe care comandantul meu le-ar fi acceptat și cât se apropiau de dorințele mele.

Prima confruntare am realizat-o cu mine însumi.

M-am întrebat dacă am mai experimentat confruntarea, care a fost strategia și care a fost rezultatul.

Mi-am analizat comportamentul, raționalul și mai ales partea emoțională, căutând punctele tari și cele slabe.

M-am întrebat ce voi câștiga din confruntare ca persoană, ce pot pierde ca lider și cum mă voi simți după succes ori eșec.

Mi-am pregătit dialogul și mi-am imaginat cum va fi desfășurat.

Am pornit de la certitudinea că trebuie să fie construit pe câștigul dat de colaborarea și încrederea reciprocă.

Am construit starea emoțională gândind că orice om este mai maleabil dacă apelezi la sentimente.

Mi-m enunțat, mai întâi mie, ferm și argumentat modalitățile de lucru în viitor.

Am stabilit contextul, întâi ca timp și spațiu și apoi ca poziție.

Am stabilit cu cine mă compar și în ce situații și mai ales cine sunt și ce imagine au cei pe care eu îi conduc.

Am  stabilit modul în care obiectivele noastre comune pot fi afectate de relația dintre noi.

Am gândit inclusiv care ar fi câștigurile structurii pe care șeful meu o comanda le-ar fi avut dacă noi realizam colaborarea pe principii.

Confruntarea a fost punctul culminant și a solicitat și un mic act teatral.

Am folosit o sintagmă care descria relația noastră tensionată și blocajele pe care le produce.

I-am explicat stările de disconfort și ineficiență create de comportamentul său destul de agresiv.

M-am descris pe mine, la început cu multe calități și apoi cu câteva lipsuri, arătând că lucrând împreună într-un mediu colaborativ, ar fi ajutat la devenirea mea.

Cel mai important am enunțat cum văd eu lucrurile și cum s-ar putea ele întâmpla fără ca orgoliul lui să sufere prea mult.

Rezultatul a fost mai mult decât cel așteptat.

Șeful meu avea nevoie de cineva care să-l confrunte și era gata să demonstreze că poate fi altfel.

Șeful meu dorea să lucreze în acele condiții doar cu mine nu și cu ceilalți și își dorea ca nici eu să nu îl confrunt în public.

Eu eram încântat de ideea că și el  conștientiza faptul că ne vom confrunta și în viitor dar că o vom face într-un mod discret și clarificator, prin negociere.

Ce am învățat din această experiență?

Că nu trebuie să suferim doar din frica de a asuma riscuri.

Că nu știm ce gândește și ce intenții are șeful până în momentul în care îl provocăm.

Că orice șef are slăbiciuni pe care le ascunde sub masca durității și de aici până la conflict drumul este scurt..

PS: Nu îmi place să-mi povestesc experiențele dar cred că este singura modalitate de a arăta că se poate.