Mă uit în jur, ascult și încerc să înțeleg ce se întâmplă.
Constat că majoritatea ne concentrăm spre a identifica probleme și tot mai puțini se îndreaptă spre a găsi soluții.
Dezbatem, criticăm, ne lamentăm și dăm vina pe cei din jur.
Noi nu avem nici o vină, sistemul este cel care greșește.
În cariera militară m-am confruntat cu destule crize.
Puține au fost momentele în care am trăit crize de neîncredere.
Atunci când le-am trăit am încercat să văd repere pe care să le folosesc pentru a nu cădea în defetism.
Le-am găsit în oamenii pe care i-am comandat.
Astăzi constat că suntem într-o criză profundă.
Astăzi nu mai sunt comandant și analizez lucrurile din perspectiva unui coach care caută să ofere sprijin pentru cei ce și-au pierdut încrederea.
Astăzi încerc să fiu eu însumi un reper de încredere prin ceea ce știu și mai ales prin ceea ce fac.
Ascult oamenii și îi ajut să își identifice resursele care îi pot face optimiști și lucrativi.
Ce să fac eu când văd că lumea nu se vaccinează?
Să mă vaccinez și să mă protejez în continuare.
Să nu judec pe nimeni și să înțeleg că este o problemă de educație și mental colectiv.
Să înțeleg că cei care aveau datoria să informeze populația o fac acum, târziu, dar o fac.
Ce să fac eu când văd că politicienii își fac jocurile fără să țină cont de mine?
Să accept ideea că politicienii au fost aleși de cetățeni și că responsabilitatea este comună.
Să nu judec cu emoție ci cu rațiune și să înțeleg că așa funcționează politica, peste tot, cu cinism.
Să sper că lucrurile vor evolua în bine și să fiu pregătit și pentru situații dificile.
Ce să fac eu când angajatorul meu pune presiune pe mine și devine autoritar?
Să caut a înțelege ce se întâmplă în companie și care sunt cauzele.
Să identific strategia care m-a putea duce în zona negocierii.
Să acționez, cu plan și argumente, pentru a opri presiunea și pentru a-m asigura confortul.
Ce să fac atunci când constat că sunt ușor influențabil de cei din jur?
Să stabilesc care sunt acțiunile care mă afectează efectiv și acolo să fie zona mea de interes.
Să identific oamenii și cărțile care mă ajută să construiesc modele comportamentale pentru managementul situațiilor de criză.
Să caut oameni care, alături de mine, caută soluții și nu probleme.
Ce să fac dacă potențialul meu este afectat de ceea ce se întâmplă la locul meu de muncă?
Dacă lucrezi în educație caută să fii creativ și flexibil.
Dacă lucrezi în sănătate caută să fii stoic și detașat emoțional.
Dacă lucrezi pentru tine caută să îți apropii oamenii cu care lucrezi.
PS: Sunt convins că nu de sfaturi ai nevoie ci de cineva care să te asculte și pentru aceasta îți recomand să faci apel la mentor, coach ori psihoterapeut.