Mi-am atras critici de la câțiva foști camarazi pentru că aduc în atenție experiențe din carieră.
Mi-au recomandat, pentru buna imagine a instituției dar și a mea, să mă limitez la pozitivism.
Este nevoie să subliniez că nu doar experiențele pozitive mi-au adus gradul de general.
Din acțiunile bune ori rele, determinate de unii sau de mine, am învățat să fac lucruri bune.
Milităria te ajută să fii om bun dacă vrei să faci asta și dacă îți cauți modele bune.
Milităria te învață ceea ce are ea nevoie, să știi să lupți pentru un țel.
Milităria te formează ca om cu caracter și să valorizezi onoarea și loialitatea.
Milităria te pune în postura de a dovedi, prin acțiune, că îți pui camarazii pe prim plan.
În armată ai posibilitatea să întâlnești și să practici toate tipologiile comportamentale specifice omului.
În armată accepți obediența dată de ordin dar întâlnești și presiunea de a fi obedient față de șef.
În armată întâlnești oameni cu un caracter puternic dar întâlnești și camarazi predispuși la compromisuri.
În armată acționezi în spirit de echipă dar întâlnești și camarazi egoiști și delăsători.
Ceea ce învățăm și practicăm în armată merită replicat în viața civilă.
Putem fi buni consilieri în a-i învăța pe oameni practicarea metodelor unui leadership eficient.
Putem fi bune modele de manifestare a valorilor precum onoare, curaj, spirit de sacrificiu.
Putem fi buni mentori/coachs/instructori care ajută oamenii să-și identifice potențialul și modul de utilizare eficientă a acestuia.
Ceea ce cere o asemenea misiune este transparență în relația cu cei care ne solicită/contractează serviciile.
Să nu exagerăm prin expunerea unor experiențe netrăite doar pentru a impresiona.
Să ne recunoaștem limitele de cunoaștere și să oferim doar ceea ce știm că am utilizat pentru momentele de succes.
Să folosim exemple, de succes ori eșec, dintre cele trăite, chiar dacă unele dintre ele ar putea afecta imaginea noastră ori a instituției.
Este o onoare să fii ori să fi fost militar dar este extrem de onorant când experiența ta militară este căutată și valorizată de comunitate.
#creativity, #motivation, #inspiration, #strategy, #inspiration, #teambuilding, #teamwork, #leadership, #coaching, #army, #millitary, #EmpowerCamp ,#ArmyExperience, #Wolf
#disciplina, #echipa, #suport, #experienta …