Acum mai mult de o sută de ani Max Weber vorbea despre diviziunea muncii.
Astăzi tot mai multă lume vorbește despre nevoia de ultra-profesionalizare.
Toată lumea are nevoie de toată lumea pentru că se caută performanța.
Tot mai multe servicii, de la contabilitate la management strategic, sunt externalizate.
Antreprenorii au trecut de la acerba concurență, în toate, la cooperare pe proiecte.
Producătorii educă clienții cu privire la nevoile de consum.
Statul caută să se auto-educe pentru a fi în pas cu profesionalismul antreprenorilor.
Instituțiile statului sunt tot mai determinate să intre în ecuația profesionalismului și externalizării.
Lucrurile funcționează destul de bine în planul eficienței economice pentru că banii trec dintr-o mână în alta.
Lucrurile nu funcționează atât de bine în planul managementului resurselor umane.
Managerii dezvoltă relații strânse cu specialiștii dar au răcit relațiile cu angajații.
Angajații se simt siguri în profesie dar sunt nesiguri cu privire la locul de muncă.
Ce se va întâmpla însă cu problemele oamenilor, fie ei angajatori ori angajați?
Dacă ele vor rămâne o problemă personală atunci vom avea o criză acută a relațiilor.
Dacă ele vor fi considerate o problemă de investiție atunci vom avea costuri suplimentare.
Rămâne ca fiecare organizație și individ să identifice soluția potrivită, cu avantajele și riscurile sale.
Pot fi externalizate aceste probleme și către cine pot fi ele îndreptate?
Cred că prima instituție este aceea a mentoratului intern adică a modelării culturii organizației.
A doua instituție este aceea a serviciilor de coaching, atât pentru angajator cât și pentru angajat.
A treia variantă este serviciul de psihoterapie, nu ca o problemă de disfuncțiune ci ca una de redescoperire.
Care ar fi motivele pentru un asemenea plan de externalizare a problemelor?
Diminuarea presiunii pusă pe manager și venită din gradul redus de retenție a angajaților.
Reducerea stării de anxietatea a angajaților vis a vis de siguranța locului de muncă.
Crearea unei culturi organizaționale bazată pe transparență și încredere și pe cultivarea potențialului fiecărei persoane.
Care ar fi pașii pentru realizarea acestui proces?
Primul pas este evaluarea psihologică a personalului și identificarea nevoilor.
Al doilea pas este stabilirea unui plan de acțiune, personalizat ca serviciu oferit, pentru fiecare persoană.
Al treilea pas este cel al contractării, desfășurării și evaluării rezultatelor serviciului oferit.
De ce ar accept un manager costurile unui asemenea program?
Pentru că performanța oamenilor poate fi măsurată și îmbunătățită.
Pentru că rata de recuperare a investiției poate fi cuantificată.
Pentru că, pe termen lung, este nevoie de o cultură organizațională puternică.