În regulamentele militare se spune că ordinele trebuie să fie scurte clare și precise.

Se mai stipulează că ele se transmit cu voce tare și clară iar subordonatul este întrebat dacă a înțeles.

În viața civilă nu există regulamente în care să se stipuleze cum se comunică.

În viața civilă unii oamenii cred că a comunica o sarcină este o acțiune unilaterală.

Dialoghez cu clienții și constat că deși organizează bine lucrurile nu au rezultatul dorit.

Am constatat că oamenii cred că au spus și cred că au auzit ceea ce trebuia, dar nu este chiar așa.

Oamenii cred ceva, spun ceva și cred că au transmis ceva.

Cei ce ascultă cred că au auzit ceva, cred că au înțeles ceva și cred că trebuie să facă ceva.

Ce poate face cel care transmite?

Să gândească ce vrea să transmită.

Să formuleze clar ce vrea să transmită, într-un vocabular accesibil ascultătorului.

Să transmită și să aibă răbdare să asculte ce a înțeles ascultătorul.

Ce poate face cel ce primește mesajul?

Să se gândească la ceea ce se spune și nu la cine spune.

Să caute să înțeleagă ceea ce i s-a spus și să răspundă reformulând în limbajul său.

Să pună întrebări clarificatoare și să solicite exprimări măsurabile.

Cum putem realiza o comunicare eficientă între noi?

Stabilind un limbaj simplu.

Stabilind un algoritm de comunicare în raport cu interlocutorul și sarcinile acestuia.

Neacceptând sustragerea de la efortul de înțelegere și de transmitere a unui răspuns reformulat.

PS: Să fim atenți la concordanțe pentru că, sub influența mediului, de multe ori se întâmplă ca una să fie  gândul, altceva să fie exprimarea lui și cu totul altceva să fie înțelesul mesajului.