Îmi place să cred ceea ce spune Andrei Pleșu, anume că suntem suma cărților citite, dar mai mult a oamenilor pe care i-am întâlnit.

Îmi place să cred că am citit și citesc cărți bune, de istorie, psihologie, securitate și artă militară, și mai nou despre coaching, dar cel mai mult, cred că am fost un om căruia Dumnezeu i-a oferit șansa să întâlnească oameni frumoși la suflet și la minte.

Din școala generală și până la finalizarea studiilor doctorale, am avut parte de profesori cu har care mi-au dezvoltat dragostea pentru cunoaștere și atitudinea de a face bine ceea ce fac, nu pentru mine ci pentru cei cu care am lucrat.

Trăind mai mult de 36 de ani în uniforma Armatei Române, am întâlnit comandanți și subordonați care m-au ajutat să fiu bun în profesie și corect în relația cu oamenii.

Nu toți oamenii au fost perfecți, așa cum nu toate evenimentele au fost marcate de trăiri pozitive, așa cum este normal în viață.

Din fiecare moment al carierei am avut ceva de învățat ori am avut ceva de învățat pe alții.

În ultima perioadă a carierei am studiat în SUA, la Colegiul de Război al Forțelor Terestre, și am constatat cât de atenți sunt americanii la împărtășirea experienței în povești de viață.

Nu îmi stă în fire să povestesc despre mine deși îmi place să vorbesc despre camarazi și despre trăirile împreună, atât în poligoanele de instrucție, cât și în teatrul de operații din Afganistan, dar sunt determinat să o fac din motive de înțelegere a celui care, la vârsta de 55 de ani a decis să fie util semenilor.

Pentru conciziune voi face câteva afirmații care fac legătura între lecțiile învățate în armată și activitatea de coach.

Trebuie să subliniez faptul că prin ceea ce am știut, experimentat și dovedit, am fost militarul care din cei 29 de ani de activitate remunerată, 24 de ani am încadrat poziții de șef sau comandant, ceea ce mi-a oferit ocazia să-mi exersez calitățile de lider, calități atât de utile astăzi în actul de executive coaching.

De altfel din poziția de comandant a peste 400 de militari, am avut ocazia, în anul 2005, în Afganistan, să manifest atitudinea unui lider independent, ceea ce nu este specific activității din țară. Argumentele unui asemenea comportament, pe care astăzi îl dezvolt în relația cu clienții mei, erau date de responsabilitatea asumată pentru viața militarilor, imaginea României, la nivel strategic și, mai ales cooperarea cu militarii americani.

Pozițiile de lider de nivel strategic mi-a adus noi provocări, dintre care cea mai importantă a fost aceea a dialogului inter-instituții, fie că vorbim de armele și serviciile militare, fie că ne referim la celelalte instituiții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. În această postură am învățat să ascult, să provoc la soluții noi, să determin angajarea responsabilă, dar mai ales să provoc la elaborarea strategiilor, planurilor și declanșării acțiunilor, lucru ce se întâmplă și în activitatea cu clienții mei.

Conștient că există viață și după încheierea carierei militare, am realizat, ceea ce pe subordonați i-am îndemnat, studii civile, complementare activității militare și utile în dezvoltarea unei cariere didactice. Conștient de ceea ce știu și îndemnat de conștiința de a împărtăși, la început secvențial, apoi continuu, am îmbrățișat cariera didactică în învățământul militar și civil, urmărind ca obiectiv dezvoltarea unei atitudini pozitive față de actul de cunoaștere. Experiența didactică îmi este acum utilă în ceea ce înseamnă actul de continuă dezvoltare personală, pentru că actul de coaching solicită cunoștințe de leadership, management, psihologie și mai ales stăpânirea metodelor de abordare a dialogului cu clientul.

În final aș dori să subliniez faptul că în procesul de coaching există întotdeauna câteva jaloane ale performanței și anume pregătirea și experiența coach-ului, respectul pentru personalitatea clientului și permanenta colaborare, cu scop de dezvoltare între coach și mentorul său, ca o garanție a creșterii calității actului de coaching.