Cred în leadership și în puterea schimbării, deci te încurajez mai întâi să fii și nu doar să ai!

Performanță, potențial și coaching

Atunci când scriu mă întreb ce vreau să comunic, cui vreau să comunic și mai ales dacă sunt cel îndreptățit să o fac.

Răspunsul, subiectiv în fond, este că vârsta, cunoștințele, experiența, și mai ales dorința de a provoca și de a ajuta, mă îndreptățesc să scriu.

De ce despre performanță, potențial și coaching?

Pentru că fără o activitate performantă este greu să crezi și să spui că lucrurile evoluează.

Pentru că fără o punere în valoare a potențialului este dificil să obții performanță.

Pentru că punerea în valoare a potențialului, doar prin efort individual, este dificilă și, implicit solicită sprijin extern.

De ce și-ar dori cineva să facă performanță?

Pentru că este aducătoare de satisfacții materiale și emoționale.

Pentru că diferențiază indivizii de succes de masa de executanți.

Pentru că se creează acea stare de permanentă căutare și implicit de bucuria de a descoperi și împărtăși.

Performanța este importantă și prin faptul că este produs personal, unul al potențialului/calităților individuale și al motivării.

Ne scapă observației directe, faptul că acest produs este influențat de prezența factorilor externi, a celor care împachetează viața individului în mediul său de manifestare.

De ce performanța solicită un nevoia unui potențial dezvoltat?

Pentru că, psihologic vorbind, potențialul, ca sumă a calităților fizice, cognitive, emoționale și spirituale, este fie latent, fie într-o stare de confuzie și de stare neproductivă, date de lipsa ori slaba dezvoltare a unor atitudini pozitive.

Care ar putea fi una din soluțiile pentru dezvoltarea potențialului?

Fără a emite pretenția de profundă cunoaștere, intuitiv și bazat pe empirismul științific, afirm că o soluție este desfășurarea uni proces de coaching.

De ce ar fi necesar, cui se adresează, cum arată și cine desfășoară un asemenea proces?

Necesitatea procesului este determinată de percepția clară a individului că în viața lui lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui ori de reacția cercului din proximitatea individului care semnalează o stare dezechilibrată în sistemul de relații, și care afectează comportamentul profesional.

Adresabilitatea nu poate fi particularizată profesional ori social, clienții pot veni de oriunde, iar important, în actul de identificare a adresabilității, este nevoia explicită.

Actul de coaching nu poate fi provocat sau oferit de coach, el trebuind a fi angajat de clientul doritor ori de instituția/persoana care dorește dezvoltarea potențialului angajatului.

Procesul de coaching nu este ședință de mentorat, consultanță, instruire ori psiho-terapie.

Procesul de coaching este un dialog empatic, transparent și confidențial în care dorința clientului este situată în prim plan.

Rolul celor doi este bine definit pentru că obiectivul aparține clientului, angajamentul este al acestuia, coach-ul fiind prezent pentru antrenarea minții și voinței ,celui dintâi, pentru opțiuni și planuri de lucru.

Coach-ul asumă rolul de permanent sprijin prin ascultarea activă, prin întrebări clarificatoare, prin sprijin la întocmirea unui plan de dezvoltare și implicit prin rolul de monitor al onorării angajamentelor asumate de client.

Coach-ul nu ar trebui să fie parte din echipă nu pentru că ar fi egoist ori că nu asumă responsabilități, ci pentru că în punerea în practică a schimbării unor comportamente ori a însușirii unor noi modalități de lucru, clientul este singur și trebuie să fie sigur că ceea ce face, face pentru binele și satisfacția lui.

Încercând realizarea unui un portret al coach-ului aș pune un accent mare pe solicitările la care trebuie să răspundă și mai puțin la calitățile solicitate.

Procesul solicită o persoană căreia îi este la îndemână ascultarea activă, care are capacitatea de a sesiza cuvintele puternice ce dau nota preocupărilor stringente.

Coach-ul este solicitat să identifice și să adreseze întrebări clarificatoare și să se abțină de la interpretări ale unor comportamente care sunt asemănătoare propriei experiențe.

Clientul are nevoie de un interlocutor care manifestă empatie și  nu de unul care îl judecă, de o persoană care caută să îi înțeleagă problemele cu care se confruntă, și care, prin comportament, nu caută să se pună pe el în prim plan.

Dialogul dintre coach și client se bazează pe transparență, încredere și confidențialitate, ca proces este centrat pe client și pe nevoile, iar soluția este o descoperire și o validare a clientului lui și una identificată și validată de  experiența coach-ului.

În final, credința mea este că școala asigură dezvoltarea competențelor necesare pentru a fi utili, iar  coaching-ul asigură dezvoltarea atitudinii pentru a fi performanți.

Alte articole