Timp de peste 35 de ani am fost comandat ori am fost comandant.

De peste 10 ani predau la catedră și de peste un an sunt coach.

În toți aceștia ani am avut și am cea mai frumoasă îndeletnicire, aceea de a lucra cu oamenii.

În toți acești ani am folosit logos-ul pentru a transmite cunoaștere, pathos-ul pentru a transmite emoții și ethos-ul pentru a transmite valori.

Astăzi, după ce am scris a treia carte, dar unică prin abordare, adresată celor care vor să se dezvolte, mă frământă două întrebări.

Dacă, teoretic, doar 15% din populație simte nevoia de auto-dezvoltare/auto-actualizare, atunci, la noi în România, câți au această preocupare?

Dacă doar 15% au această nevoie, cine se adresează segmentului de 85% și cum se realizează acest proces?

Dacă auto-dezvoltarea presupune un proces de educație, instruire și auto-descoperire, și vine doar după satisfacerea celorlalte nevoi, câte persoane pot suporta costurile acestei dezvoltări?

Am venit cu aceste întrebări pentru că am constatat câteva fenomene care par a fi factori de influență.

În România procentul de analfabeți funcționali este de aproape 50%, dat de statisticile  abandonului școlar, de rezultatele la testele PISA ori de sondajele în rândul angajatorilor.

O statistică europeană, de acum cinci ani, arăta că în România procentul celor care participă la o formă de instruire este de 7% în timp ce media europeană este de 35%.

În România suma investită în coaching, în anul 2019 a fost de 30 de milioane de euro în timp ce în întreaga Europa de Est a fost de 2,5 miliarde de euro.

Cine se adresează celor 15% și cum face acest lucru?

Prima categorie este aceea a celor care scriu cărți de dezvoltare personală și a căror vânzări au crescut în ultimii doi ani cu 20%.

A doua categorie este a celor care oferă training, dar aici legiuitorul român a stabilit că acest program trebuie să se realizeze după 2 sau 3 ani de la angajare.

O ultimă categorie este aceea a coaching-ului, care este mai puțin accesibilă datorită costurilor mari pe ședință, variind de la 50 de euro la 500 de euro.

Pornind de la aceste date încerc să fac o pledoarie pentru abordarea coaching-ului ca instrument de auto-realizare.

Primul argument este cel dat de diferența dintre procesul de instruire și cel coaching, primul abordând abilitățile iar cel de al doilea atitudinea, adică ceea ce contrează în auto-dezvoltare.

Al doilea argument este dat de valorile personale, care ocupă primul loc în coaching și sunt prea puțin abordate în procesul de instruire.

Al treilea argument este dat de particularizarea abordării, în sensul în care coaching-ul este despre persoană iar instruirea este despre proces.

Nu aș neglija nici posibilitatea utilizării procesului de coaching în educație și instruire.

În acest sens coaching-ul s-ar adresa segmentului de 85% din populație care nu simte nevoia auto-dezvoltării dar care, din dorința de confort, tinde să treacă la analfabetism funcțional.

Procesul de coaching ar putea schimba atitudinea celor care rămân la nevoile primare, trecându-i la treapta superioară, cea a dorinței de apartenență reală la grup și de ieșire din apartenența virtuală.

Prin procesul de coaching s-ar aduce în sfera dezvoltării personale acele valori care-l fac pe individ să-și dorească creșterea stimei de sine și implicit valorizarea performanțelor profesionale.

Cum ar putea fi dimensionate și recuperate aceste investiții?

În primul rând prin introducerea în programele  de instruire, decontate de către instituțiile guvernamentale,  a unor ședințe individuale de coaching.

În al doilea rând prin accesarea unor programe europene care susțin instruirea și educația, coachingul putând fi integrat în cele două.

Nu în ultimul rând printr-o mai bună înțelegere a faptului că dacă instruirea crește capacitatea de producție pe termen scurt, coaching-ul crește gradul de retenție a angajatului și implicit productivitatea acestuia pe termen lung.

PS: Efectele pandemiei de COVID 19 se observă astăzi în zona de fluctuație a angajaților în companii dar se va vedea și mai mult în atitudinea acestora față efortul solicitat la locul de muncă iar acest fenomen va avea efecte serioase asupra certitudinii angajamentului asumat.