„Măi moroșene ție o să-ți fie ușor la instrucție că știi să ții capul sus”.
Asta mi-a spus gradatul meu din liceul militar.
Nu știam de unde-mi vine obiceiul pentru că măreț nu eram.
De obicei noi, cei care urcăm dealuri, mergem aplecați înspre față.

Explicația am găsit-o în „purtatul” ce ne vine din neam.
Din neam învățăm când să ținem capul sus și când să-l plecăm.
Îl ținem sus, în lume, când știm cine suntem și de unde venim.
Îl plecăm , în biserică, când știm că suntem doar o parte din rânduială.

Capul ținut sus ar putea fi o formă de arăta cât suntem de „măreți”.
Pot fi de acord cu asta atât timp cât  „măreț” înseamnă om integru care atunci când zice că face, face.
Pot fi de acord cu asta atât timp cât  „măreț” înseamnă om conștient de valoarea sa, iar valoarea sa-i recunoscută și nu închipuită.
Pot fi de acord cu asta atât timp cât  „măreț” înseamnă că este corect, atât cu el, cât și cu cei din jur.

Capul plecat, doar în biserică, este forma prin care arătăm cât suntem de „mici și trecători” în și prin viață.
Sunt de acord atât timp cât  „mici și trecători” este interpretat ca o formulă de modestie conștientă și nu una de fațadă.
Sunt  de acord atât timp cât  „mici și trecători” este interpretat prin faptul că ceea ce facem se încadrează în „marea rânduială” în care noi avem un „rol”.
Sunt de acord atât timp cât  „mici și trecători”  înseamnă că „succesul” este rezultatul unui cumul de factori (voia lui Dumnezeu și efortul oamenilor) și în fața lor trebuie să ne plecăm capul și să mulțumim.

PS: Să ținem capul sus în fața oamenilor care au nevoie de curaj și îmbărbătare.
Să ținem privirea-n jos în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor cărora le datorăm „măreția”.

hashtag#credință hashtag#curaj hashtag#modestie hashtag#conștiință