Recent am avut un dialog cu o persoană cu experiență în instruire.

Mi-a adus aminte de momentele când eram comandant.

L-am întrebat ce funcționează educația ori instruirea.

Mi-a spus că oamenii vor mai mult pragmatism decât teorie.

Am cugetat la cele două procese și am avut o mică revelație.

Mă bucur că am fost educat și instruit în instituția militară.

Am învățat și am asimilat cunoștințe și valori și am învățat să le apăr.

Am fost instruit de comandanții mei ca să-mi dezvolt abilitățile de luptător.

Încep să mă întreb dacă orice model este aplicabil în societatea noastră.

Mă întreb dacă odată cu modelul anglo-saxon am luat și acest mental.

Mă tem că riscăm dacă doar citim, exersăm și apoi aplicăm.

Este nevoie să ne schimbăm atitudinea și să ne educăm voința de a face.

Ca să faci ceva trebuie, înainte de toate, să vezi dacă are grad de utilitate.

Apoi trebuie să vezi dacă el se regăsește în setul tău de valori ca să fie motivant.

Trebuie să te întrebi cum se potrivește familiei tale și mai ales copilului tău.

Este bine să vezi dacă în lumea în care trăiești, cu angajați și clienți, el aduce plus valoare.

Ca să treci în revistă toate aspectele trebuie să pricepi procesul.

Este bine să analizezi beneficiile și riscurile și să decizi cât efort solicită și cât merită.

Este bine să planifici și să asumi, dar și să dai sarcini pe măsura potențialului celor angajați.

Este recomandat să-ți lași timp pentru tine și viața ta de familie, pentru ajutorul pe care vrei să îl oferi în mod direct angajaților și mai ales să oferi timp actului de conducere.

Toate aceste cerințe înseamnă cunoștințe, deprinderi și atitudine.

Cunoștințele nu sunt cele de la instruire ci cele din cărțile de specialitate.

Deprinderile nu sunt cele îngurgitate la instruire ci cele dezvoltate prin exersare continuă.

Atitudinea nu este aceea care îți spune că trebuie să începi pentru că și alții au început, ci cea care îți spune că merită să continui pentru că o faci pentru ca cineva ori toți să aibă câștig pe termen lung.

Am să fiu sincer și am să spun că ceea ce am realizat în carieră a avut trei valențe.

Am învățat pentru că eram conștient că războiul este un fenomen social ce se gestionează științific.

Mi-am format deprinderi pentru a conduce pentru că am înțeles că a conduce oamenii este o artă.

Mi-am dezvoltat o atitudine echilibrată în ecuația armată-familie pentru că am vrut să-mi văd copilul crescând, și  în același timp să am soldați instruiți și curajoși.

Dacă mă întreb cum am reușit gândul se îndreaptă spre trei lucruri.

Am învățat continuu în instituții militare și civile de la noi și de la americani.

Am analizat și am adoptat modele de instruire și de conducere anglo-saxone, dar potrivite momentului și stării trupelor.

Am avut aceeași atitudine, de om care crede în valoarea și potențialul oamenilor pe care îi conduce, atât în țară cât și în teatrul de operații din Afganistan.

Ce fac acum ca antreprenor și coach?

Citesc cărți, articole și ascult oamenii cu experiență în antreprenoriat și coaching.

Exersez și practic îndeletnicirea pentru care m-am format dar nu mă opresc în a-mi folosi experiența din armată pentru că utilitatea ei a fost dovedită.

Practic o atitudine de căutare, de înțelegere și mai ales de cooperare cu toți cei care au aceleași preocupări ca ale mele.

PS: De ce această pledoarie?

       Pentru că nu poți fi dacă nu știi și nu poți face dacă nu ai cu ce.

       Pentru că atitudinea nu se dezvoltă prin instruire ci prin educație.

PSS: Dacă crezi că vrei mai mult despre metodă atunci accesează https://vasileroman.ro/magazin/