Ce ar fi dacă peste noapte ne-am „militariza” comunicarea în afaceri?
Pentru unii ar fi un vis urât legat de ce spune președintele că a învățat în armată.
Pentru alții ar fi o glumă legată de comunicarea premierului.
Vă propun să vă gândiți puțin.
Ordinele sunt scurte, clare și precise.
Militarul raportează modul în care a înțeles executarea ordinului.
Militarul raportează despre executarea ordinului.
Ordinele sunt scurte, clare și precise.
Comunicarea eficientă în afaceri înseamnă conciziune.
Comunicarea eficientă în afaceri înseamnă termeni simplii și ușor de înțeles/reprodus.
Comunicarea eficientă în afaceri înseamnă să spui: Cine, Ce, Unde, Când și De ce?
Militarul raportează modul în care a înțeles să execute un ordin.
Comunicarea eficientă presupune dialog și nu doar dispoziție unilaterală.
Comunicarea eficientă înseamnă ascultarea reciprocă pentru înțelegere.
Comunicarea eficientă înseamnă posibilitatea de a eficientiza un proces sau o acțiune.
Militarul raportează despre executarea ordinului.
Comunicarea eficientă înseamnă să închizi bucla execuției.
Comunicarea eficientă înseamnă să anunți că ai parcurs o etapă din plan.
Comunicarea eficientă înseamnă să anunți disponibilitatea resurselor.
Să spui, să re-frazezi și să anunți despre o finalitate înseamnă să fii eficient.
Să spui înseamnă să descrii un rezultat așteptat.
Să asculți înseamnă să vezi cum a fost înțeles drumul către rezultat.
Să comunici o finalitate înseamnă să descrii cum arată rezultatul real.
Respectul unuia față de celălalt trece prin calitatea dialogului.
A comunica „ordonat” înseamnă respect pentru timpul celui ce ascultă.
A oferi re-frazare „ordonată” înseamnă respect pentru responsabilitatea celui ce asumă.
A oferi confirmare de „executare” înseamnă respect pentru sine și pentru echipă.