Întotdeauna am fost mândru de educația mea militară.

Ea s-a bazat pe dragostea de țară și de oameni.

Ea m-a făcut să înțeleg ce este o valoare și cum să lupt pentru ea.

Ea îmi folosește acum în procesul de coaching, care înseamnă ajutor pentru oameni.

Dezvoltarea mea, continuă, nu înseamnă doar citit și practică.

Înseamnă și dialog cu cei care au experiență în afaceri.

Înseamnă și participare la seminarii în care, cei cu experiență, împărtășesc ceea ce știu.

Înseamnă și curiozitate față de comportamente pe care nu le credeam posibile.

Am întâlnit o persoană tânără, cu responsabilitate mare în managementul oamenilor, care afirma că a descoperit, într-un exercițiu impus, că un portar poate fi privit ca om.

Am fost siderat de ideea că până la exercițiu nu-l văzuse  din această postură.

M-am întrebat ce se întâmplă și de ce avem asemenea situații?

Răspunsul poate fi dat de faptul că responsabilitățile mari ne dau senzația că suntem speciali.

Am întâlnit o persoană care îmi spunea că nu are nici o obligație să le spună angajaților ce face el.

Considera că poziția de decizie pe care o are îl face unic, și ca atare, trebuie doar să solicite și nu să ofere.

M-am întrebat de unde vine acest comportament?

Cred că vine dintr-o falsă percepție a rolului de manager și dintr-o doză mare de narcisism.

Am avut un dialog, cu un antreprenor, despre calitatea managerială a unor semeni.

Am auzit că sunt unii oameni care pun preț doar pe puterea poziției financiare.

Ei cred că dacă afacerea este a lor atunci ei sunt omniscienți și stăpâni pe destinul angajaților.

Cred că un asemenea comportament vine dintr-o falsă înțelegere a raportului dintre experiență și știința managementului.

Ce legătură există între prima frază, legată de educația militară, și cele trei situații?

Relația este dată modul în care valorizăm oamenii și procesele pentru a ne realiza obiectivele.

Generalul nu va desconsidera soldatul pentru că el știe că acesta este extrem de important în sistem, fără soldați nu ar exista generalul.

În instituția militară este stipulat faptul că un comandant are obligația de a comunica subordonaților intenția, adică de ce vrea el un anumit tip de acțiune ori un anumit efect.

Armata educă și instruiește, în cicluri de perspectivă, pe toți cei care urmează să fie încadrați pe poziții de comandanți, considerând că doar experiența nu este îndeajuns.

Care este finalul dorit în expunerea acestor situații?

Să provoc un proces de reflecție atât la nivelul managerului cât și al portarului.

Să provoc la un proces de introspecție legat de cine suntem și mai ales de ce suntem cum suntem.

Să readuc omenia în relațiile dintre cei ce au și stabilesc și cei ce doar execută ceea ce s-a stabilit.

PS: Performanța într-o afacere este o chestiune de echilibru.

      Acest echilibru depinde de ceea ce vrem noi: să fim ori să avem.