Am crescut la țară și, în copilărie nu am avut mari dorințe.

Mi-am plăcut să învăț carte și să fiu primul în clasă.

Interesul pentru a schimba mediul rural cu cel urban a venit de la tata, care mi-a spus că am două variante, să am palmele bătătorite ca ale lui ori să fiu domn.

Mi-am dorit să fiu domn și am muncit pentru a fi admis în liceul militar.

Toată viața, atunci când mi-am dorit câte ceva, am muncit pentru dorința mea.

Pe măsură ce am urcat în ierarhia militară am constatat că trebuia să-mi identific și interesele.

Mi-a fost foarte greu, mai ales când era vorba de cele materiale.

Ca militar m-am instruit și am luptat pentru idealuri și nu pentru bani.

Mi-am dorit să conduc oameni și mai ales să-i conduc corect.

Am condus progresiv structuri de la 25 la 3500 de militari și am făcut-o cinstit.

Mi-am dorit să produc schimbări, de mentalitate și de dialog, în rândul subordonaților.

Am muncit și, acolo unde am condus, am motivat oamenii să facă lucruri bune și să le facă bine.

După trecerea în rezervă am constat că oamenii sunt centrați mai mult pe interese iar dorințele sunt tot  mai puține.

Am experimentat viața politică pentru aproape doi ani și am văzut că majoritatea colegilor erau interesați de ceva și pentru ei.

Am experimentat viața de antreprenor pentru aproape doi ani și am constatat că majoritatea oamenilor au interes în ceva sau la cineva.

Experimentez viața de om care vrea să împărtășească din experiență, fără mari interese, și constat că funcționează extrem de greu.

Ce s-ar întâmpla dacă am pune dorințele în fața intereselor?

Dorința înseamnă o stare sufletească și o trăire lăuntrică pentru a dobândi ceva.

Interesul înseamnă preocupare pentru a obține un avantaj ori un succes.

Precum se vede, diferența este dată de trăirea dorinței în raport cu preocuparea interesului.

Încerc să îmi amintesc cum m-am simțit când am avut dorința de a face ceva.

În primul rând dorințele erau legate de oameni și proces și mai puțin de câștig.

Dorințele expuse mă  făceau credibil în fața oamenilor și demn de urmat.

Dorințele mele, acceptate de către subordonați, deveneau viziune și strategie de lucru.

Încerc să exprim ceea ce trăiesc atunci când trebuie să creez mediul necesar pentru manifestarea intereselor.

Prima constatare este că simt că sunt o persoană egoistă care se vede printre cele mai importante din grup.

Al doilea sentiment este că devin o persoană centrată pe satisfacerea nevoilor personale, sub masca satisfacerii nevoilor celor din jur.

A treia constatare este că dorința de a fi vandabil  crește în detrimentul dorinței de a fi util.

Care ar putea fi explicațiile pentru această schimbare de comportament?

Prima vine din mimetismul, acumulat și manifestat personal, într-o societate tot mai mercantilă.

A doua explicație este dată de faptul că eu cred că idealurile lipsesc tot mai mult și că oamenii prețuiesc doar ceea ce pot cumpăra și nu pun preț pe ceea ce este gratuit.

O ultimă explicație ar putea fi faptul că nevoia de cunoaștere a fost înlocuită cu nevoia de dezvoltare prin agenți de influențare și, implicit, tind să acționez în consecință.

Ce aș putea și ce am putea face să ne fim de ajutor?

Să ne ascultăm unii pe ceilalți pentru a ne identifica nevoile și să ni le satisfacem cu mai multă dorință și cu mai puțin interes.

Să ne observăm/citim unii pe ceilalți pentru a ne cunoaște valoarea socială și profesională și să ne spunem ce și cât valorează această cunoaștere.

Să ne încredem unii în ceilalți, pentru a ne împărtăși valoarea experienței, să ne folosim de ceea ce primim, mulțumind, și să oferim cu drag ceea ce avem.

PS: Dacă cineva îmi va cere îi voi oferi cartea gratuit.                                                                               Știu că nimeni nu o va face.    Sunt două motive: va crede că nu se cade ori va crede că nu se merită.