„Ca fost militar, crezi că ai rămas cu vreo tulburare de comportament?”, mă întreabă un prieten psiholog.
„Cu o tulburare nu am rămas dar tendințe spre perfecțiune și un comportament obsesiv-compulsiv am avut”, răspund.
„De unde au venit și cum s-au manifestat?”, vine întrebarea.
„Din cerințele de “permanentă aliniere” și de ordine, impuse în liceul și școala militară”, îi zic.

Nu știu dacă cineva a trăit ani de zile cu cerința alinierii.
Papucii aliniați la capătul patului, exact lângă piciorul din față.
Pantofii, dați cu cremă pe talpă și  aliniați la marginea dulapului.
Păturile aliniate, cu cele 3 dungi albe, în întreg dormitorul.

Toate acestea, și multele altele, te duc spre obsesia perfecțiunii.
Toate acestea, și multe altele, te îndreaptă spre tendința de a „îndrepta” orice ți se pare strâmb.
Toate acestea, și multe altele, te fac un comandant obsedat de ordine, curățenie și sincronizare.
Toate acestea, și multe altele, te fac un comandant care privește doar la lucruri mici și prezente.

Nu mi-a fost ușor să trec de la comandantul directiv la comandantul participativ.
Nu mi-a fost ușor pentru că nu mi-a plăcut să scad gradul de control.
Nu mi-a fost ușor pentru că micro-managementul era „liniștitor”.
Nu mi-a fost ușor pentru că așa erau majoritatea comandanților mei erau la fel.

Am înțeles însă că trebuie să am încredere și să deleg sarcini asumând responsabilitatea.
Am înțeles însă că oamenii au nevoie de autonomie să gândească și să facă.
Am înțeles că obsesia pentru perfecțiune mă împiedica să văd înainte.
Am înțeles că oamenii doreau să știe ce va urma dar eu știam doar ceea ce se întâmpla pe moment.

Ni se întâmplă multora dar putem renunța, cu efort, la obsesia perfecțiunii.
Ni se întâmplă multora dar putem renunța, cu efort, la micro-management.
Ni se întâmplă multora dar putem renunța, cu efort, la a da directive.
Ni se întâmplă multora dar putem renunța, cu efort, la a controla sarcinile date.

Nu cred că poate dispărea întreaga tendință a obsesiv-compulsivității pentru că, în unii dintre noi, are rădăcini adânci.
Nu ne putem învinovăți atunci când „șeful” din noi aranjează mapele pe birou, ci doar să ne zâmbim complice.
Nu se cuvine să ne rușinăm atunci când vorbind cuiva de autonomie, vorbind implicit și de disciplina muncii.
Nu se cade să ne supărăm atunci când cineva ne spune că „am plecat din micro-management dar micro-managementul nu a plecat din noi”.

PS: A fi ordonat, disciplinat și doritor în a face lucrurile bine, este bine.
A fi obsedat de perfecțiunea lucrurilor și de controlul oamenilor, este rău.
hashtag#leadership hashtag#intention hashtag#trust