(o scurtă pledoarie pentru a înțelege cine suntem și cum îi judecăm pe alții)

Ca mental colectiv, noi românii, suntem predispuși a aștepta ca șefii să ne spună ce să facem.

Suntem curioși ce gândește șeful și ce soluție are șeful înainte de a avea loc o analiză atentă a lucrurilor.

Ne bazăm mult pe gândirea creativă și pe intuiție, chiar dacă poate că nu avem multă experiență și mai puțin pe gândirea critică, structurată.

Ne place să luăm decizii rapide, fără analize profunde și să corectăm din mers, iar ideea de consultare în grup ni se pare, adeseori, o slăbiciune.

Militarii români, care s-au educat în America sau care au luptat alături de americani în Irak și Afganistan, sunt mai atenți la analize și decizii și chiar la modul de comunicare a acestora.

Am învățat că analiza și estimarea aparțin statelor majore, adică specialiștilor, iar decizia este urmarea unui proces numit joc de război și aparține comandantului.

Am constatat că mai multe minți pot oferi soluții mai bune decât o singură minte.

Noi militarii, ascultăm opinii, luăm decizii iar apoi deciziile sunt ordine pentru opinenții.

De ce nu ne place, în activitatea administrativă, să auzim expresia „vom analiza”?

În primul rând pentru că suntem un popor care analizează emoțional și acționează pompieristic.

Apoi pentru că suntem suspicioși și ne imaginăm că dacă analiza este colectivă, atunci decizia nu mai este la șeful nostru ci la altcineva de mai sus.

Și poate pentru că ne-am obișnui ca șeful să fie omniscient și dacă el nu are răspunsul la orice și atunci când vrem noi, atunci nu este bun să fie șef.

De ce nu ne place expresia „vom decide”?

Pentru că suntem un popor individualist iar decizia nu vrem să fie colectivă pentru că nu ne dorim ca  asumarea deciziei să fie una colectivă.

Pentru că, așa cum am enunțat anterior, prin „vom” noi înțelegem că există deasupra un șef față de care, sigur, trebuie să fim obedienți.

Pentru că istoria ne-a arătat că deciziile importante, pentru neam și țară, chiar au fost luate în altă parte și, deși suntem în UE și NATO, am vrea să decidem singuri în toate situațiile.

De ce suntem atât de critici la adresa celui care ne spune că „vom analiza și vom decide”?

Pentru că, în general, noi românii, avem respect pentru armată dar nu avem respect pentru militari.

Pentru că ne plac mai mult politicienii care vorbesc bine și suntem reticenți față de cei care comunică puțin.

Pentru că, și aici recunosc, în spatele procesului de analiză și decizie colectivă se poate ascunde atât obediența față de cineva cât și interesul, de grup, pentru tergiversarea rezolvării unei nevoi stringente.

Cum putem explica, rațional, ceea ce se petrece în viața politică a țării?

În primul rând prin a accepta ideea că partidele românești sunt construite pentru lideri și nu pentru membrii.

În al doilea rând prin faptul că dialogul și negocierea, pentru poziții și demnități,  sunt înlocuite de loialitatea și obediența, din interiorul partidelor cât și în activitatea administrativă.

În al treilea rând prin faptul că dominarea unui partid și a administrației se face mai ușor prin intermediul celor care vin din exterior pentru că nu au obligații față de activul de partid.

Cum am putea explica, emoțional, ce se întâmplă în activitatea politică?

O explicație poate fi dată de faptul că există un mecanism prin care cel ce vine este descris ca necesar și aducător de fericire iar cel ce pleacă este descris ca un pericol și aducător de rele.

 O altă explicație poate fi dată de lipsa de principii și valori, care țin de caracter, a celor care urcă și coboară lideri or  fac și desfac alianțe.

Un ultim argument, dovedit de realitățile recente,  ar putea fi și personalitatea complexă a celui care vine, marcată în general, de o anumită doză de narcisism dar și slăbiciuni șantajabile, de altfel aduse deja în spațiul public.

Cât de util este cel care analizează și decide împreună cu altcineva?

Din perspectiva unui tandem, vizibil de altfel, este benefică doar pentru cel care este primul în ierarhie pentru că el este cel care inițiază procesul și el are și ultimul cuvânt.

Din perspectivă internă cu siguranță că decizia bazată pe dialog dă siguranța utilității acesteia și menținerii ei pe termen lung.

Din perspectivă externă decizia bazată pe dialog este benefică unității UE și NATO dar există și riscul ca inițiativa, pentru chestiuni ce afectează statul, să vină doar din exterior.

Cum vedem personalitatea celui care este atât de înclinat spre deciziile în tandem sau de grup?

În primul rând este una predispusă la ascultare, la înțelegere, la ne-judecare și mai ales la o opoziție slabă.

În al doilea rând este una cu grad semnificativ a obedienței față de factorii externi, justificată adesea de nevoia de sacrificiu de sine pentru binele public și interesul național.

Nu în ultimul rând este una loialității față de cel care a făcut oferta și a lucrat la aducerea pe poziția de putere, indiferent că vine din interior ori din exterior.

Putem crede că asemenea tip de personalitate poate fi catalogată ca fiind cu un grad de inteligență redus?

Într-un prim moment am putea crede că da,   pentru că avem percepția că exprimarea ezitantă presupune o activitatea cognitivă redusă.

Analizând mai atent am putea constata faptul că există un tipar de gândire și acțiune care a fost dobândit prin educație și experimentat pe funcții importante, iar acest lucru ne arată că avem de a face cu o persoană care știe ce să facă pentru ca planul să funcționeze.

Mai mult dacă analizăm echipa din jur putem observa că majoritatea celor aleși ca sfătuitori sunt oameni cu experiență și complementari în știința conducerii administrative și politice.

De ce există atât de multe critici la adresa celui care „colectivizează” analiza și decizia?

În primul rând pentru că unii dintre noi, indiferent de mediul din care venim, suntem frustrați pentru că nu am reușit să ajungem unde acest a ajuns acest cetățean.

În al doilea rând pentru că, fiind o apariție „meteorică”, sunt prea puțini cei care, pentru prea puțin timp, au lucrat cu el și îl pot descrie cu calități și defecte, cu puncte tari și cu slăbiciuni.

Pentru că, prin educație și influențe,  are predispoziția de a face mult pentru întreg adică pentru instituții și țară și prea puțin pentru parte, adică pentru grupuri mici.

PS: Scriind m-am gândit la toți militarii care au făcut sau fac politică.

PSS: Analiza are notă de subiectivitate pentru că am fost militar și sunt general (în rezervă).