Mulți dintre noi abordăm gândirea pozitivă ca formula magică a devenirii.

Cei care îndrăznesc să vorbească despre rolul suferinței în devenire sunt catalogați ca învechiți.

Mulți fugim de realitate și tindem să trăim într-o utopie și suferim din lipsa fericirii.

Cei care trăiesc în realitate pot observa că este normal ca uneori să lupți pentru a te bucura de fericire.

De ce îi desconsiderăm pe șefii care luptă pentru supraviețuire?

Pentru că în lupta lor nu știu să comunice de ce fac acest lucru.

Pentru că unii dintre ei luptă doar pentru propria supraviețuire.

Pentru că perspectiva din care ei privesc lucrurile nu este întotdeauna cea potrivită.

De ce îi desconsiderăm pe angajații care vor să fie fericiți?

Pentru că ei nu angajează lupta ci preferă retragerea.

Pentru că noi îi vrem altruiști și empatici iar ei sunt câte puțin egoiști.

Pentru că nu știu să descrie, în termeni măsurabili, cum arată fericirea.

Ce am putea face pentru a-i aduce împreună?

Dificultatea este dată de educația diferită dar organizația, prin memoria ei, poate fi folosită.

Dificultatea este dată de climatul organizației iar aici șeful trebuie să se schimbe și să asculte.

Dificultatea este dată de așteptările angajatului, iar aici acesta ar trebui să se implice și să nu aștepte să-i fie satisfăcute de alții.

Poate un supraviețuitor să înțeleagă ce-i fericirea?

Poate, dacă încearcă să empatizeze cu noua generație care muncește pentru a trăi și nu trăiește pentru a munci.

Poate, dacă încearcă să se vadă ca un tutore pentru angajați și nu ca un șef.

Poate, dacă  înțelege că este mai mic efortul pentru un grad mare de retenție decât cel făcut pentru angajări.

Poate un angajat să înțeleagă nevoia supraviețuirii?

Poate, dacă este atras în comunitatea din care face parte prin valorile acesteia.

Poate, dacă îi este recunoscut rolul și dacă îi este descrisă menirea în supraviețuirea organizației.

Poate, dacă apelul este făcut la ceea ce poate face generația sa pentru viitor și mai puțin la ce face vechea generație pentru prezent.

La ce folosește acest duo între vechi și nou?

La schimbarea paradigmei ce spune că doar cei vechi știu cum se face și la creditarea ideii că cei noi știu mai bine de ce se face.

La schimbarea conceptului că viața este o luptă și adoptarea conceptului că viața este o negociere a stării de bine.

La reducerea gradului de criticism între generații.

Cine pe cine trebuie să schimbe?

Nimeni pe nimeni și totuși noi toți în schimbarea atitudinilor care ne separă.

Supraviețuitorii trebuie să reflecteze asupra importanței omului în fața banului și a beneficului mic, pe termen lung, în fața beneficului mare pe termen scurt.

Fericiții trebuie să reflecteze asupra faptului că fericirea nu este doar o stare așteptată și căutată ci și rezultatul implicării, efortului și mai ales dorinței de a fi util oamenilor și nu neapărat sinelui.

PS: Crizele sunt pentru unii suferință iar pentru alții oportunități, dar pentru a realiza managementul lor, indiferent de modul lor de reprezentare în viața noastră, avem nevoie de dialog, negociere și cooperare și nicidecum de conflict între generații.