Românii au o vorbă, dar din dar se face rai.

Americanii spun că odată ce faci bani ei lucrează pentru tine.

Și unii și alții au avut dreptate la vremea lor, astăzi lucrurile evoluează.

Astăzi unii fac bani, iar alții muncesc pentru puțin și nu tocmai cu mari satisfacții.

Cei ce au nu prea dau, iar cei ce muncesc nu prea sunt ajutați să se gândească la cariere sau cum să facă bani.

Am  observat câteva preocupări care țin de oferta sfatului pe bani.

Una este zona de podcasturi și de webinarii gratuite.

Este o preocupare a tinerilor, fie ei antreprenori, manageri ori simpli executanți de a se auto-instrui.

Este o formulă clasică de oferire a unor informații ce sunt simple și plac în formă, dar sunt greu de aplicat în fond.

Este o formă de investiție în dezvoltarea personală pentru un eventual/posibil context pe care, însă, ascultătorii nu știu să-l proiecteze.

Discutând cu un tânăr de la Bruxelles, l-am întrebat cum este cu tele-munca în Belgia.

Mi-a spus că șeful lor a stabilit că, zilnic,  înainte de a intra în dialogul despre plan, timp de o jumătate de oră ei sunt îndemnați să socializeze.

Mi s-a părut că este o soluție bună în a preveni disoluția empatiei echipei, chiar dacă timpul înseamnă bani.

Am discutat cu un prieten, profesor universitar, din Iași, despre tele-educație.

Îmi spunea că este posibil ca pe viitor, având în vedere educația on-line,  să avem tot mai mulți studenți, care din diferite colțuri ale țării și lumii, vor putea opta pentru un profesor și mai puțin pentru o universitate, adică va conta valoarea și nu imaginea instituției, iar asta înseamnă bani.

Citind, întrebând și ascultând mi-am dat seama că oferta din piață este centrată pe dorința vânzătorului și mai puțin pe nevoia cumpărătorului.

Rețeta oferită este centrată mai mult pe logos, adică pe știință și pathos, adică pe emoția spuselor și prea puțin pe ethos, adică pe valorile individului.

Oamenilor li se vorbește despre modele din afara spațiului românesc și despre posibilități ce se găsesc, în general,  doar la nivel teoretic.

Sfaturile se îndreaptă mult spre algoritmi de lucru și mai puțin pe relația dintre oameni și despre cum acestea influențează procesul și contextul.

Puțini vorbesc despre ceea ce ei au experimentat, cum au reacționat, cine le-a fost sfătuitor ori cum au relaționat, și mulți vorbesc din ceea ce au primit în procesul de instruire.

Apreciez efortul tinerilor și predispoziția vorbitorilor de a oferi sfaturi, chiar dacă ele sunt uneori utopice.

Nu înțeleg reținerea antreprenorilor în a asigura, cu resurse proprii, sprijinul dezvoltării angajaților.

Îmi este greu să înțeleg de ce liderii/managerii, în fond proprietarii de companii, nu se întreabă și nu caută răspunsuri la cum va arăta viitorul, care este profilul și care sunt așteptările angajatului.

Nu înțeleg de ce, dacă angajatorul nu are timp, predispoziție, și uneori, știința de a dezvolta potențialul angajaților, se rezumă la a le asigura câteva ședințe de instruire.

Este dificil să pricep cum un angajator poate risca să își piardă un om de valoare, care prin tele-muncă, poate pleca oricând la o companie care- satisface așteptările, gândind doar în rezultatul investiției pe termen scurt.

Așa cum subliniam mai devreme, instruirea este știință și puțină emoție, dar nu face apel la ethos.

Oamenii, deși mercantili, ascund în spatele fiecărei așteptări, o valoare, fie ea materială ori emoțională.

Acea valoare îl face pe individ să se ralieze la cultura și climatul organizației și să își dorească să se dezvolte în acel spațiu.

Valorile oamenilor sunt, în general, aceleași, dar prioritizarea lor este diferită de la individ la individ, și astfel așteptările și angajamentele devin diferite.

Pentru ca oamenii să le exprime și să le manifeste, au nevoie de un cadru, creat intenționat de către angajator.

Pentru a construi un asemenea cadru este nevoie ca managerul/liderul/antreprenorul, să știe ce trebuie să vadă și mai ales ce trebuie să asculte.

Cel care conduce are nevoie de consiliere pe probleme profesionale și are la îndemână subordonații.

Cel care conduce are nevoie să-și valideze intențiile ori faptele și pentru aceasta are parteneri ori mentori.

Cel care conduce trebuie să înțeleagă omul în funcționarea sa socială, adică să se înțeleagă pe el și să îi înțeleagă pe cei din jur, și pentru aceasta are nevoie de lecții de leadership și ședințe de coaching.

Sunt convins că oamenii cu poziții de decizie ascultă mai puțin podcasturi și participă rar la webinarii, pentru că ei ar accepta un dialog cu cei care, prin experiență și carieră, fac dovada că sunt utili.