„Romane tu citești Henry Kissinger?”, mă întreabă comandantul brigăzii americane.
„Da. Credeți că n-ar trebui să o fac?”, îl întreb.
„La noi, în armata americană, asta-i treabă de comandați de divizii și nu de batalioane”, îmi răspunde.
„La noi, în armata română, asta-i treabă de plăcere, de interes și mai ales de nevoie”, îi răspund.

Colonelul Kevin Owens (observabil în poză) a apreciat preocuparea și mi-a recomandat să merg la USAWC, ceea ce am și făcut, fapt pentru care îi sunt recunoscător.

Dialogul cu colonelul american m-a făcut să mă gândesc la ceea ce citim, motivul pentru care citim și mai ales, timpul în care citim.
Citim de multe ori doar cărți profesionale și NU VREM să credem că putem învăța multe lucruri și din domenii ce ni se par îndepărtate.
Citim de multe ori pentru că ni se cere și NU VREM să ne facem din lectură un timp și tip de odihnă activă.
Citim de multe ori pentru prezent și NU VREM să credem că cititul nu este doar pentru clarificări ci mai mult pentru provocări.

Trăim într-o lume în care inteligența artificială face documentarea în locul nostru.
Trăim într-o lume în care inteligența artificială face munci în locul nostru.

Trăim într-o lume în care analfabetismul funcțional este o realitate.
Trăim într-o lume în care cultura tinde să fie înlocuită de civilizația accesului facil la informație.

„Citește! Doar citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imaginații.”, spunea Mihai Eminescu