Pregătesc o temă despre performanță și mi-a venit în minte o întâmplare din armată.
Eram comandant de brigadă la Iași și încercam să determin oamenii să muncească eficient.
Căutam să-i motivez să-și facă treaba în opt ore și să nu piardă timp peste programul de lucru.
M-am gândit că ar trebui să aibă în fața ochilor motivul pentru care sunt la muncă.
 
La fiecare întâlnire le vorbeam despre familia mea și le spuneam că am o poză, cu soția și feciorul, pe birou.
Le-am sugerat să aibă, în birou, depozit ori magazie, o asemenea poză.
Le-am spus că privind-o vor ști pentru ce muncesc și mai ales de ce trebuie să nu facă din cazarmă casa lor.
Le-am cerut să se gândească cât de important este timpul petrecut cu copii lor.
 
Într-o zi, fiind în vizită la tanchiștii din Bacău, un subofițer a insistat să-i vizitez magazia.
I-am spus că timpul mă presează dar a insistat până ce am acceptat.
Când am intrat în magazie, pe o măsuță era o poză cu familia lui.
Mi-a raportat că nu pentru magazie m-a chemat ci pentru poză.
 
Era încântat să-mi spună că propunerea mea a ajuns și la ei, la „talpă” și că toți au o poză, chiar și în tancuri.
Mi-a povestit despre copii și despre faptul că petrece mai mult timp cu ei și asta-l bucură pe el dar mai ales pe copii.
Mi-a spus că atunci când comandanții săi îi solicită să stea peste program  îi provoacă să se gândească la „poza de pe biroul generalului Roman”.
M-am bucurat să văd și să aud că subordonații fac efort pentru a-și îndeplini misiunea dar știu că o fac, în mare parte, pentru familia lor.
 
Are importanță această poveste?
Are, pentru că nu putem fi eficienți la muncă atunci când  suntem frustrați că nu petrecem timp cu familia.
Are vreo relevanță această poveste?
Are, pentru că ține de liderul organizației să arate cât este el de interesat de postura de „soț ori/și tată” și de modul în care perpetuează această emoție între oamenii cu care lucrează.