Ne-am obișnuit cu războaiele pe care le-am văzut la televizor.

Imaginile din Afganistan, Irak ori din Siria ne-au afectat mai puțin.

Ele au fost la distanțe mari iar refugiații nu au venit la noi în țară.

Ne-a afectat mult moartea unui militar român, dar nici asta nu a durat mult.

Războiul din Ucraina își pune amprenta pe viața noastră și ne afectează.

În primul rând este prezent pe toate posturile de televiziune.

Este împărțit în atrocitățile armatei ruse, rezistența armatei și gărzilor naționale ucrainene și drama refugiaților.

Este marcat nu doar de ceea ce se întâmplă ci și de ceea ce produce ca efecte la noi acasă.

Privind imaginile din orașele în care au intrat militarii ruși suntem siderați.

Realizăm faptul că dacă Rusia va avea succes atunci războiul s-ar putea extinde și mai aproape de noi, în Moldova.

Observăm că mașina de război rusească nu are emoții și distruge dea valma, baze militare și cartiere de locuințe.

Constatăm că soldații ruși, deși poate nu știau unde merg, execută fără discernământ ordine care duc la crime.

Urmărind știrile despre comportamentului poporului ucrainean trăim sentimente de mândrie și respect pentru rezistență.

Avem și stări de anxietate când ne gândim că noi, românii, conform sondajelor, nu am fi atât de determinați să luptăm.

Frica de o posibilă, dar puțin probabila extindere a războiului, ne face să alergăm spre siguranța unui pașaport care să ne asigure plecarea.

În același timp realizăm faptul că, respectarea angajamentelor, directe ori prin UE, de a sprijini Ucraina cu alimente dar și cu material militar, ne expune unei amenințări.

Ce se întâmplă la noi acasă ne afectează îndeajuns de mult.

Indiferent de ce ni se spune despre rezervele de materie primă pentru hrana zilnică, ne este frică de foamete.

Oricât de mult ni se vorbește despre prezența forțelor NATO în România, trăim cu frica faptului că nu am putea rezista unui atac al Rusiei.

Faptul că s-au produs dezechilibre economice date de criza de materii prime din Ucraina sau Rusia, înainte de a căuta alternative, intrăm într-o stare de angoasă.

În afară de afectarea emoțională, războiul produce și efecte negative.

Primul efect este acela efortului financiar făcut pentru sprijinul refugiaților.

Al doilea este acela al scumpirii prețurilor în toate domeniile vieții noastre.

Un al treilea este acela al blocajelor economice determinate de blocada economică și financiară impusă Rusiei.

Există însă și efecte pozitive pe care nu le-am fi bănuit.

În primul rând, prin modul în care acționează, unitar, NATO și UE, s-au redus argumentele scepticilor care spuneau că în situații de criză aceste instituții vor ceda.

Un alt efect este faptul că UE se mobilizează rapid pentru a construi alternative la dependența de gazul rusesc și realizează acest lucru în relația cu SUA.

Observăm o preocupare serioasă a UE pentru a sprijini financiar statele care primesc refugiați, inclusiv Republica Moldova.

Cum putem controla afectele care vor continua să se manifeste?

Cred că avem nevoie să ne dezvoltăm gradul de reziliență socială.

Dacă NATO și UE sprijină rezistența ucraineană atunci cu mai mult trebuie să credem că va lupta pentru securitatea statală a membrilor.

Dacă guvernul României este în măsură să identifice formulele eficiente, inter-instituții, pentru sprijinul Ucrainei, atât pentru cei ce rezistă cât și pentru cei ce se refugiază, atunci cu siguranță ar fi în măsură să gestioneze o criză.

Ca să avem încredere în cei care ne asigură securitatea este necesar să fim atenți la ceea ce vedem sau auzim și mai ales la credibilitatea celor care ne oferă informațiile.

Cum putem transforma efectele, indiferent de tipologie, în oportunități?

Cred că primul pas este acela de a separa emoția de rațiune și de a vedea viitorul cu ochii minții și nu ai inimii.

Cred că putem merge mai departe și să identificăm oportunitățile pe care forța de muncă ucraineană, refugiată, o poate oferi antreprenorilor.

Cred că putem gândi oportunitățile pe care le oferă piața alimentară aflată într-o posibilă penurie și să oferim alternative pentru viitor.

Ce ar putea face un antreprenor de nivel mic și mediu pentru a gestiona această situație?

Primul pas este să știe, documentat, mai mult decât știu angajații și clienții.

Să dialogheze mai mult pe perspective decât pe prezent, fără a-l eluda dar oferind doar realități și nu presupuneri.

Să se gândească la oportunități care nu presupun doar investiții materiale ci mai mult un alt mod de abordare a relațiilor de afaceri.

 PS: Orice analiză este subiectivă dar fără analiză teoretică nu poate fi dezvoltată practica.