„Spuneți-mi și mie unde găsesc!”.
„Arătați-mi și mie cum faceți!”.
„Veniți și pe la mine să vedeți cum mă descurc!”
Așa am învățat să fiu, ceea ce în anul 1987, se numea comandant (nu știam de lideri).
Dialogul îl purtam cu colegii mai mari și pe care-i vedeam ca modele.
Dialogul, după cum se vede era unul imperativ.
Știam ce vreau și știam de la cine vreau.
Și mai știam că singur, și doar prin teorie, nu voi reuși.
Leadership-ul l-am învățat mai târziu.
L-am învățat învățând despre oameni și lucrul cu oamenii.
L-am învățat trecând, progresiv, de la stilul directiv la cel colaborativ.
L-am învățat pe pielea mea și pe a subordonaților și am avut de îndurat și eu și ei.
Am învățat că la început este musai să furi meserie.
Am învățat că modele nu sunt perfecte și că le pot perfecționa.
Am învățat că pentru a fi lider e bine „să mai uiți” din știința militară și să înveți artă militară.
Am învățat că e musai să știi să-i faci pe oameni să „vadă” cu ochii minții ceea ce urmează să facă.
Astăzi, spre surprinderea mea, unii credem că putem deveni lideri prin „influență”.
Unii credem că putem deveni lideri perfecți fără a trece prin „greșelile” practicii.
Unii credem că putem fi autodidacți și că, dacă citim, atunci putem face.
Unii credem că dacă trecem printr-un proces de „dezvoltare personală” am devenit lideri.
Nu se poate să fim lideri dacă nu suntem oameni cu caracter și dacă nu facem bine ceea ce facem.
Dacă doar întrebăm, ascultăm și privim este ca și cum am vedea un film.
Dacă nu facem și nu ne „vede” cineva care să ne dea feed-back, „teoretic stăm bine” dar practic „suntem la nivel teoretic”.
Dacă nu avem curajul de a întreprinde și modestia de a greși și a învăța, rămânem la stadiul de „vorbitori/influenceri”.
Că să putem spune cuiva ce să facă este necesar să fi făcut noi acel ceva, cândva.
hashtag#leadership hashtag#learning hashtag#practice hashtag#willing
Activate to view larger image,