„Înțeleg că-i greu fără mătușa, dar trebuie să te mobilizezi.
Mătușa, de acolo, din cer, sigur vrea să-ți trăiești viața”, îi spuneam unui unchi.
„Mă, știi tu ce înseamnă să-ți moară soția?
Mă, să-mi dai sfaturi când îi trăi ceea ce trăiesc eu !”, mi-a răspunsul unchiul.
Sunt convins că mulți oameni trăiesc aceeași stare.
Încercăm să ajutăm dând sfaturi necerute.
Ni se pare că-i musai să facem asta.
Mi-am dat seama că nu asta aștepta unchiul de la mine.
L-aș fi putut întreba cum se simte, fără să mă pun în locul lui.
L-aș fi putut întreba cum se descurcă, fără să mă îndoiesc de dorința lui de a face ceva.
L-aș fi putut întreba ce și-ar fi dorit mătușa să facă.
Înțeleg, și mă înțeleg, că vrem să fim utili și credem că putem sfătui.
Am descoperit însă că oamenii, aflați în suferință, n-au nevoie de sfaturi.
Oamenii au nevoie să fie ascultați ca să poată „da afară” supărările.
Oamenii au nevoie să fie lăsați, un timp, să-și consume suferința.
M-am lecuit de dorința de a oferi ajutor necerut.
Pun întrebări și ascult.
Dacă-s întrebat spun doar ce aș face eu și nicidecum ce trebuie făcut.
Recomand ca persoana să analizeze ce spun și să ia doar ceea ce-i este de folos.
PS: Pentru cei care știu și-și pot rezolva problemele, sper ca povestea de viață să fie de folos.
Pentru cei care nu știu și nu pot, a-mi solicita sprijinul nu-i o rușine ci un pas spre clarificare și schimbare.