„Domn’ jeneral cu cini ti consulți matali când iei decizii mari?”, m-a întreabat odată fostul primar Constantin Simirad, fie iertat.
„Cu feciorul meu, încă de când avea 16 ani, iar acum are 28 de ani”, îi răspund.
„Cum sâ fași matali, om cu școală și cu experiență în război, așa ceva?”, mă întreabă.
„Pentru că el vede lumea altfel decât mine, și pentru că deciziile mari îl vor afecta mai mult pe el decât pe mine”, zic.
Mi-am dat seama că, o parte, dintre cei din generațiile vechi, și-au crescut copii fără să-i asculte.
Mi-am dat seama că, o parte, dintre cei generațiile vechi, și-au crescut copii fără să se întrebe cum va arăta viitorul.
Mi-am dat seama că, o parte dintre noi, tindem să decidem ce și cum să se facă, deși nu noi vom fi cei care vom beneficia/suporta rezultatul deciziilor.
Mi-am dat seama că, o parte dintre noi, tindem să considerăm că doar noi avem informații, viziune și plan, iar cei tineri n-ar trebui să fie creditați și implicați.
Indiferent cât sunt de mari ori de experimentați, adolescenții au opinii.
Indiferent cât sunt de capabili, adolescenților le pasă de viața lor.
Indiferent de câte știm noi, adolescenții, prin gândirea lor, uneori naivă, au soluții.
Indiferent de ceea ce credem noi, adolescenții, prin ceea ce fac, fac pentru viitorul lor.
Când vorbim despre alegeri, perspectivele diferite aduc un grad sporit de calitate.
Când vorbim despre decizii, opțiunile diferite aduc un grad sporit de eficiență.
Când vorbim despre responsabilitate, dialogul participativ crește gradul de asumare a acesteia.
Când vorbim despre viitor, imaginația tinerilor joacă un rol extrem de important.
„Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă când putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvântului.” ( Michel Houellebecq)