Întâlnesc foarte des sintagma „lider toxic”, utilizată cu diferite conotații.
Îmi provoacă amintiri pentru și eu am fost cândva comandant „toxic” prin duritatea din relația cu subordonații.
Și eu am vrut rezultate înainte de toate pentru că așa mi se cerea.
Și eu am vrut disciplină și control pentru că așa am fost instruit.
Îmi amintesc că făceam instrucție cu soldații nu doar pentru formarea lor ca luptători ci și pentru a-i disciplina.
Știam ce trebuie să fac și impuneam standarde înalte, greu de atins.
Eram recunoscut, temut și respectat de soldați pentru că eram „unic”.
La finalul unui an, întrebându-i, mi-au spus că nu-mi reproșează duritatea ci faptul că nu i-am lăudat niciodată deși erau cei mai buni.
Am învățat, în ani, cum să treci de la „comandă și control” la „intenție și motivare”.
Am experimentat, cu bune și rele, trecerea de la „eu știu, eu vreau și voi faceți”, la „avem de făcut și știți voi cum”.
Am experimentat și o „lene” a conducerii prin delegarea responsabilităților și asigurarea libertății de a decide și acționa.
La finalul a trei ani, într-o funcție de conducere, subordonații veneau până la ușa biroului și îi auzeam spunând „nu-l deranjez, mă descurc”.
Nu este o crimă să fii „toxic” dacă ești doar la început și nu știi „cum să faci să fie bine”.
Este periculos să rămâi blocat în „toxicitate” și să nu te deschizi la a învăța de la oameni.
Este distructiv să rămâi blocat în „toxicitate” și să limitezi libertatea și creativitatea oamenilor.
Este păgubos să rămâi blocat în „toxicitate” și să-ți consumi energia și mintea pentru falsa impresie că „ești tare”.
Oamenii se conduc cu omenie.