Am avut cândva un comandant care mi-a fost tare drag.
Era deștept, vorbea engleza și ne-a ordonat să ne instruim ca americanii.
Eram deschizători de drumuri în armată și eram mândri de asta.
Eram încântat de încrederea pe care o aveam în noi, cei tineri, și de neîncrederea în bătrâni (sic!).

Apoi a venit ieșirea lui în publicul din garnizoană.
A început să polemizeze, prin intermediul presei, cu un general rus.
Lumea a început să se întrebe dacă cu asta se cuvine să se ocupe generalii.
A știut ce trebuie să facă pentru a părea un mare reformator și a fost promovat.

Într-un an a fost înlăturat din funcție, pentru că începuse să vadă „enclave” de instabilitate în România.
După încă un an a plecat din armată pentru că-l omagia pe mareșal.
A luat în primire un partid pe care, după scurt timp, l-a contopit în alt partid.
Mesianismul lui n-a fost acceptat de partidul nou așa că a fost dat afară.

Nu s-a lăsat și a trecut la daco-geți.
Vorbea, de fapt, vorbește frumos, și impresiona lumea.
Lupta pentru sine deși părea că luptă pentru cei mulți din armată și din rezervă.
A intrat din nou în partid, unul de extremă (nu-mi dau seama de care).

Nu se mai manifestă pentru că acum a apărut un alt Mesia.
Mă gândesc la el și la câte lucruri bune putea face pentru armată.
Mi-am dat seama că dacă mintea ne fuge, de la realitate la închipuiri, nu-i bine.
Mi-a fost tare drag când era realist și am suferit când am văzut că distruge și se distruge prin utopie.

PS: Acum re-trăiesc acele vremuri și intuiesc (sic!) finalul.

hashtag#leadership hashtag#realism hashtag#mesianism