Tata avea patru clase primare dar era meseriaș în diverse îndeletniciri.
Își potcovea singur caii, schimba lămpi PL 500 la televizor, repara instalații electrice, făcea zidărie, repara orice.
Tata mă bătea la aritmetică pentru că făcea adunări cu patru cifre în cap mai repede decât le făceam eu pe hârtie.
Tata era îndemânatic dar avea și inteligență nativă, înțelegea unele procese fără să fi făcut școală.
M-am întrebat de multe ori cum i-aș putea explica comportamentul.
Cred că era o persoană autonomă.
Știa ce știa și făcea ceea ce se pricepea fără să ceară ajutor și fără să aibă rețineri.
Era autodidact și „fura” meserie de la alții fără să-i lase fără meserie.
Am învățat de la tata să am limite și acolo unde nu pot face să apelez la meseriași.
Am învățat să emit pretenții legat de calitate.
Am învățat să pun mâna și să îi ajut pe meseriași fără să le scad din preț.
Am învățat să nu mă bag unde nu-mi fierbea oala și să-i apreciez pe cei buni, căutându-le compania.
Nu sunt îndemânatic ca tata pentru că am două mâini stângi dar încerc să gândesc ca tata.
Am stat tot timpul alături de feciorul meu dar nu i-a oferit nimic gratuit și l-am învățat că recompensa vine după muncă.
I-am sădit ideea că eu contez prea puțin în viitorul lui și că bine ar fi să mă depășească în tot ceea ce face.
M-am bucurat să-l văd autonom și construind de rețele profesionale, rețele de încredere.
Oare autonomia este în genă ori ea vine din valorile familiei?
Ce ne împiedică, pe unii dintre noi, să fim autonomi?
Cine ne împiedică să fim autonomi?
De ce, unii, nu vrem să fim autonomi?